Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi cum „ripostează” artista! Alexandra Stan, chemată la judecată de Andrei Nemirschi şi de managerul Prodan

ro

17 Jan, 2014 00:00 7293 Marime text
Cântăreaţa Alexandra Stan, din Constanţa, a fost chemată la judecată chiar de către cei care s-au ocupat de promovarea sa. Mai exact, Vasile Marcel Prodan şi Andrei Nemirschi, patronii Maan Music Studio SRL, s-au adresat  Tribunalului Constanţa în speranţa că, cel mai probabil, vor reuşi să obţină de la Alexandra Stan o serie de drepturi de autor şi drepturi conexe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei mai sus precizate la data de 15 ianuarie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, ea va putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. De partea cealaltă, nici Alexandra Stan nu stă degeaba. Pe data de 13 ianuarie, artista s-a adresat Judecătoriei Constanţa, unde a depus o plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului de judecată P 6, prezidat de magistratul Mihaela Lavinia Cîrciumaru. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 13 martie. Nu este exclus ca Alexandra Stan să fi atacat în instanţă şi decizia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa prin intermediul căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală (SUP) a lui Vasile Marcel Prodan, suspectat de şantaj.

Nu este de trecut cu vederea faptul că aceiaşi procurori ai DNA Constanţa au hotărât disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de Prodan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi lovire sau alte violenţe şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei astfel formate în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Amintim că, pe data de 18 iunie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că „pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a constituit o cauză penală ca urmare a plângerii penale formulate de către artista Alexandra Stan împotriva managerului ei artistic sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj”. „Din conţinutul plângerii se reţine că, pe fondul unor neînţelegeri preexistente, partea vătămată a fost ameninţată şi lovită, în zilele de 14 şi 15 iunie, de către făptuitor, pentru a o determina pe aceasta să renunţe la pretenţiile materiale solicitate ca urmare a prestaţiilor sale artistice şi încasate de societatea al cărei administrator acesta era”, conform Parchetului General al României. La data de 25 iunie 2013, DNA a anunţat că s-a început urmărirea penală faţă de Vasile Marcel Prodan, administrator al SC Maan Music Studio SRL şi persoana juridică SC Maan Music Studio SRL, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de şantaj.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii