Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:44 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un scolar cazut de la patru metri a nimerit peste doi colegi

ro

27 Nov, 2003 00:00 740 Marime text
Incident deosebit, petrecut ieri dupa-amiaza la o scoala generala din Constanta, unde un elev de clasa I a fost la un pas de a-si pierde viata dupa ce a cazut de pe o balustrada, de la o inaltime de peste patru metri. Cristian Stefan Ungureanu are aproape opt ani si este elev in clasa I la Scoala Generala nr.2. Dupa ce a terminat orele, baiatul a mai ramas in scoala pentru a-si astepta un coleg. Ca sa-i treaca timpul, Cristian a inceput sa se joace pe balustrada aflata la etajul intai al institutiei. Intr-un moment de neatentie, baiatul s-a dezechilibrat si s-a prabusit in gol de la o inaltime de peste patru metri. Din fericire, micutul a avut parte de o aterizare norocoasa, el nimerind peste doi colegi de clasa a opta care, in momentul incidentului, se aflau la parterul unitatii. Prezenta celor doi elevi mai mari a atenuat partial efectul cazaturii, Ungureanu lovindu-se totusi de sol. Transportat de urgenta la Spitalul Clinic Judetean, baiatul a fost diagnosticat cu fracturi ale mainii si gambei stangi. De asemenea, el a suferit si un minor traumatism cranian. Potrivit medicilor din cadrul Sectiei de Urgente Copii, leziunile suferite de Cristian nu sunt grave, copilul urmand sa fie externat in cursul zilei de maine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii