Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După câteva zile Un bărbat a fost descoperit mort într-o baracă

ro

23 May, 2015 00:00 1471 Marime text

În noaptea de joi spre vineri, la ora când scenariile lumii tac, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ au fost anunţaţi, prin serviciul 112, că dintr-o baracă aflată în portul Constanţa ar veni un miros urât, de cadavru. Paznicul din zonă a încercat să intre, însă uşa era încuiată, aşa că a anunţat imediat autorităţile, de teamă să nu se fi întâmplat ceva. Două autospeciale ale ISU s-au deplasat la faţa locului: una tip SMURD şi una FRAP (Fire, Rescue, Ambulance, Persons). Pentru că baraca avea uşă metalică, pompierii s-au văzut nevoiţi să o taie. Când au reuşit să intre în încăpere, ei s-au lovit de lemne, sticle şi deşeuri. În cele din urmă, bănuielile paznicului s-au adeverit, pompierii descoperind trupul neînsufleţit al unui bărbat, pe jumătate dezbrăcat. El părea mort de câteva zile, însă, din primele cercetări efectuate la faţa locului, pe trup nu au fost găsite semne de violenţă. Cauza morţii va fi stabilită însă doar după necropsie. Bărbatul trăia de câţiva ani în baraca respectivă, care este, de fapt, o anexă a unei societăţi din apropiere. El a lucrat în port şi deoarece nu avea unde să se ducă, fusese lăsat să locuiască acolo. Identitatea bărbatului este, deocamdată, necunoscută.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii