Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:13 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tzacla şi Gabriel Doi copii morţi, un condamnat definitiv

ro

27 Jan, 2014 00:00 3098 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a închis definitiv dosarul tragediei rutiere în urma căreia au decedat doi minori, respectiv Claudiu Alexandru, de 16 ani, cunoscut ca şi „Tzacla”, şi Gabriel T., de nouă ani.
 
Condamnat iniţial de Judecătoria Constanţa, pe data de 22 11.2013, la un an de închisoare pentru ucidere din culpă, Curtea de Apel a majorat pedeapsa aplicată lui Gigel Trifu, tatăl copilului de nouă ani, la doi ani de închisoare. Amintim că, potrivit Serviciului Rutier Constanţa, în seara zilei de 19 septembrie 2011, Gigel Trifu, de 45 de ani, din Constanţa, a condus o Dacia Logan pe bulevardul Aurel Vlaicu către strada Cumpenei.

În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Cumpenei, Gigel Trifu ar fi vrut să efectueze o manevră neregulamentară de întoarcere peste marcajul axial dublu continuu, motiv pentru care a fost lovit în plin de o motocicletă Yamaha, condusă de Claudiu Alexandru, de 16 ani, din Constanţa. În urma impactului deosebit de puternic, tânărul motociclist şi-a pierdut viaţa, iar Gabriel T., de 9 ani, fiul lui Gigel Trifu, a fost grav rănit. Copilul a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a decedat. Conform rutieriştilor, motociclistul nu ar fi avut voie să circule cu respectivul motor. După cum precizam şi mai sus, dosarul a fost închis definitiv prin sentinţa aplicată de Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii