Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimis în judecată după ce ar fi răpit un copil

ro

09 Jun, 2012 02:19 1789 Marime text

Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Petre Ghergheşan pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tentativă de omor calificat şi tentativă la evadare.

În sarcina inculpatului s-a reţinut ca la data de 14 mai, în jurul orei 10:30, acesta l-a răpit de la locuinţa sa, din satul Traian, comuna Săcele, pe minorul A. M., în vârstă de doi ani. Ulterior, spun oamenii legii, Ghergheşan l-ar fi transportat apoi pe minor până în apropierea oraşului Ovidiu, după care l-a legat cu sfoară la mâini, picioare şi în jurul gâtului iar apoi l-a abandonat într-o grotă cu aspect de labirint situată la marginea unui teren viran folosit ca groapă de gunoi, acceptând posibilitatea ca minorul să decedeze. În aceste condiţii ca la data de 15 mai, cu ocazia reconstituirii modului în care au fost săvârşite faptele reţinute în sarcina sa, a încercat să fugă de sub escortă spre interiorul grotei în care se afla şi care prezenta şi o a doua ieşire, deşi la acel moment era reţinut.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii