Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:06 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Prădau“ locuinţe în mod repetat Trei tineri din Lipniţa, arestați preventiv de Tribunalul Constanța

ro

10 Mar, 2015 00:00 1031 Marime text
Vasilică Dumitru, Florin Ionescu şi Liviu Cornel Corban au fost arestaţi preventiv de magistraţii Tribunalului Constanța. Cei trei sunt bănuiţi de mai multe furturi din locuinţe, fapte care au avut loc pe raza localităţii Lipniţa.
 
Conform procurorilor, „din probele administrate de  Secția 8 Poliție Rurală Băneasa, a rezultat că, la sfârșitul anului 2014, Vasilică Dumitru, în vârstă de 34 de ani, Florin Ionescu, în vârstă de 19 ani, și Liviu Cornel Corban, în vârstă de 20 de ani, toți din comuna Lipnița, au pătruns în locuinţele mai multor persoane, de unde au sustras mai multe bunuri“.
 
Astfel, în perioada 15.11.2014 - 12/13.12.2014, în două rânduri, Florin Ionescu şi Vasilică Dumitru au pătruns în casa unei persoane, iar prin escaladare, au intrat în pod, au spart tavanul, care era din stuf şi pământ, şi au pătruns într-o magazie. Din magazie ar fi sustras două pietre de polizor, mai multe scule, foarfecă de tablă, cleşti, ruletă, cumpănă de nivel. La câteva zile au revenit, tot pe timp de noapte, au pătruns în magazia persoanei vătămate, de unde au sustras pături, veselă şi maşina de spălat.
 
Cei doi bărbaţi, în perioada 9.12.2014-15.12.2014, au intrat în casa unei alte persoane vătămate, forţând lacătul cu un levier, au luat o clocitoare, iar din beci , n bidon albastru cu gura largă cu vin, câteva borcane de compot, un bidon în care se afla făină de grâu, bunuri pe care le-au împărţit.
 
 
Anchetatorii mai arată că cei doi nu s-au oprit aici. În data de 6/07.02.2015, aceştia au pătruns în domiciliul unei alte persoane, de unde au sustras 200 de litri de motorină şi alte bunuri pe care însă le-au abandonat în grădină, deoarece s-au alarmat vecinii.
 
Joi, Secția 8 Poliție Rurală Băneasa a luat față de cei trei inculpați măsura reținerii pentru 24 de ore, însă Judecătoria Medgidia a respins propunerea de arestare preventivă, astfel că inculpații au fost puși în libertate.
 
Ieri, magistraţii din cadrul Tribunalului Constanța au admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia și a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați pentru o durată de 30 de zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii