Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei tinere moarte George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, riscă ani de puşcărie (galerie foto)

ro

04 Jun, 2014 00:00 2211 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de George Karam, patronul SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut din Constanţa. De asemenea, Parchetul General al României îl cercetează penal şi pe Constantin Pavel, administrator şi asociat unic al SC Tinel Cristi SRL. Faţă de cei doi, organele de anchetă desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii.

Conform articolul mai sus precizat, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcţii ori executarea de modificări ale acesteia, fără respectarea reglementarilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, dacă acestea ar putea produce una sau mai multe dintre următoarele consecinţe: pierderi de vieţi omeneşti, vătămare gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, distrugerea totala sau parţiala a construcţiei, distrugerea ori degradarea unor instalaţii sau utilaje importante, ori alte consecinţe deosebit de grave”. Mai mult decât atât, „fapta prevăzută în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul în care a avut drept urmare distrugerea totală sau parţială a construcţiei, moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, distrugerea ori degradarea unor instalaţii sau utilaje importante, ori alte consecinţe deosebit de grave”, potrivit dreptonline.ro. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „în perioada  ianuarie 2013 - februarie 2014, în lipsa oricăror proiecte, avize, autorizaţii, fără respectarea reglementărilor privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii, Karam George - în calitate de administrator şi asociat majoritar al firmei SC Middle East Partners SRL, precum şi Pavel Constantin, în calitate de administrator şi asociat unic al SC Tinel Cristi SRL, au modificat prin supraetajare (mansardare) o construcţie din lemn - ridicată anterior în curtea unui imobil din Constanţa - şi au amenajat Restaurantul Beirut”.

„Fără studii şi cunoştinţe temeinice de specialitate”

Cei doi, continuă organele de anchetă, „au ridicat restaurantul Beirut folosind soluţii şi metode de construire adoptate de către cei doi administratori (care nu aveau studii şi cunoştinţe temeinice de specialitate), cu consecinţa decesului a trei persoane, a vătămării corporale a altor două şi distrugerea imobilului modificat în urma incendiului produs”.Ulterior, cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, s-a constatat că imobilul în cauză a suferit prăbuşiri şi deplasări ale structurii de rezistenţă, respectiv prăbuşiri ale acoperişului construcţiei şi podelei mansardei.Faţă de George Karam şi Pavel Constantin, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţă, măsura controlului judiciar. După cum arătam şi în ediţiile trecute, restaurantul Beirut din Constanţa a ars complet în data de 5 aprilie. În incendiul care a distrus localul şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. Conform SEAP, SC Tinel Cristi SRL a reabilitat biserica din Băltăgeşti cu peste 1,8 milioane euro. De asemenea, firma a participat la mai multe licitaţii organizate atât de primării din judeţ, cât şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii