Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei polițiști arestați de Tribunalul Constanța cer să fie eliberați

ro

10 Jun, 2014 00:00 2356 Marime text
Ionel Olăraș, subcomisar de poliție, Florea Străinu, inspector principal, și Gheorghe Constantin, agent șef principal de poliție, toți din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Tulcea, cer să fie cercetați în stare de libertate.

Olăraș și Străinu sunt cercetați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, pentru luare de mită, iar Constantin, pentru trei infracțiuni de luare de mită și două infracțiuni de abuz în serviciu. Potrivit DNA Constanța, în perioada 2013 - 2014, cei care doreau obținerea permisului auto ar fi cotizat cu diverse sume de bani (între 150 și 300 de euro), mâncare și băuturi alcoolice. Anterior începerii probei practice, cei trei polițiști s-ar fi întâlnit cu o persoană care le-ar fi dat câte 400 de lei pentru fiecare dintre cei șapte candidați ai școlii sale de șoferi, de la care pretinseseră și primiseră anterior suma de 150 de euro

. „La aceeași dată, în afara celor 2.800 de lei, cei trei inculpați au beneficiat și de servicii de masă, dar și de băuturi alcoolice, oferite gratuit de către aceeași persoană“, potrivit DNA. Procurorii mai spun că, „tot în aceeași zi, autoturismul aparținând MAI și folosit pentru deplasare de cei 3 inculpați veniți pentru examinare a fost alimentat cu benzină în valoare de 200 de lei“. „În perioada 2012 - 2013, inculpatul Constantin Gheorghe a primit mai multe sume de bani de la două persoane, pentru a le favoriza pe acestea la examenul de obținere a permisului de conducere“, au conchis procurorii. Cei trei polițiști au fost arestați de Tribunalul Constanța, iar decizia acestei instanțe a fost atacată, prin contestație, la Curtea de Apel Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii