Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:30 10 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei ani de proces Verdictul în cazul „ISU Dobrogea" se dă pe 9 mai

ro

27 Apr, 2012 00:00 3624 Marime text
În mai puţin de trei ani de când a fost trimis pe rolul instanţei, dosarul ISU Dobrogea, în care conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost acuzată de fapte de corupţie, a ajuns la final. După termene rapide şi audieri la foc continuu, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pronunţarea unui verdict în cauză pentru data de 9 mai.

De menţionat că, timp de câteva luni bune, procesul a fost suspendat după ce dosarul a fost trimis la Curtea Constituţională, ca urmare a unor excepţii de neconstituţionalitate invocate înainte de începerea cercetării judecătoreşti de către avocaţii apărării. Conducerea ISU Dobrogea a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe data de 20 iulie 2009, procurorii acuzându-i pe coloneii şi generalii ISU de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la abuz în serviciu, fals intelectual, complicitate la fals intelectual, uz de fals, dar şi de instigare la fals intelectual şi la uz de fals. În rechizitoriul prin care cadrele ISU au fost deferite instanţei se arată că faptele s-ar fi petrecut în cursul lunii august 2007, când la nivelul ISU Dobrogea, judeţul Constanţa, s-a organizat concursul pentru ocuparea unui număr de peste 400 de posturi de subofiţer. Astfel, procurorii au arătat că „în zilele premergătoare susţinerii probei scrise (desfăşurat la data de 15 august 2007), inculpatul Trandafir Petre, inspectorul şef al ISU Dobrogea, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Coman Neculai (preşedintele comisie de examinare), Niculae Andrei Gabriel, Alexandrescu Gabriel şi Costache Viorel, au constituit o asociere infracţională care a avut drept scop «susţinerea» unui număr de 205 candidaţi, ale căror foi de concurs au fost întocmite în fals de către membrii comisiei de corectare a lucrărilor, activitate infracţională în urma căreia un număr de 192 candidaţi au fost declaraţi admişi în mod ilegal". Ulterior, spuneau procurorii, şi alte cadre ISU Dobrogea ar fi aderat la această presupusă asociere infracţională. Procesul s-a desfăşurat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a terminat cercetarea judecătorească în urmă cu două zile şi a hotărât să amâne pronunţarea unui verdict pentru data de 9 mai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Dumitrescu Lucian Alexandru subofiter operativ principal [DISPONIBILIZAT] 27 Apr, 2012 23:06 "Incercam sa reparam excesul celor care au facut angajari fara acoperire, in 2007 si 2008" a spus Igas." "In perioada 2007-2008 au fost incadrati in structurile M.A.I., din sursa externa, aproximativ 20.000 de oameni. A fost o masura nefireasca, o decizie politica nejustificata in conditiile in care situatia operativa nu a suferit modificari majore. Acum suntem nevoiti sa redimensionam structurile de ordine si siguranta publica si sa le facem cat mai eficiente” a spus ministrul. Traian Igas." …[?] "Am constat că sunt persoane cu foarte multe rude, în condiţiile în care vom avea şi altă evaluare, sigur că ce pot să fac în calitate de ministru decât să iau act de evaluare. Sunt situaţii şi s-a făcut o evaluare, în care cei doi s-au cunoscut în Academia de Poliţie sau în instituţie. “Sunt şi situaţii în care au intrat pe acea uşă laterală, cum îmi place mie să spun, şi nepotul, şi nepoata", a declarat Traian Igaş." "Ministrul de Interne a precizat ca se fac disponibilizari, pentru ca in 2007 si 2008 au fost angajate in sistem, fara nicio justificare, 20.000 de oameni, desi nu aveau pregatire in domeniu. În ce priveşte calificativele foarte bune ale angajaţilor, ministrul Traian Igaş a spus că ele nu au fost date pe merit, ci "DIN BURTA"..." "Nu este normal să treci din burtă anumit calificat doar pentru a păstra o relaţie bună cu subalternul. Aceste calificative nu s-au dat în ultimii ani pe merit. Într-un birou nu pot fi toţi la fel de buni. Am constat că unii oamenii nu şi-au făcut datoria, dar calificativul lor este foarte bine. O parte din ele le-am corectat la sfârşitul anului", a precizat Igaş." Ministrul Internelor a mai spus că îi place să creadă că disponibilizările nu au fost făcute "PE PILE ”…[?] (COPY/PASTE) Problema calificativelor cred ca e in toata tara : CALIFICATIVELE ANUALE DATE PE OCHI FRUMOSI A FOST PRINCIPALUL[singurul] CRITERIU LA DISPONIBILIZARILE DE LA POMPIERI si evident ca acest lucru e stiut pana la nivel de Presedinte si Presa. CORECT era si asta o stim toti : EXAMINATA TOATA LUMEA CA LA ANGAJARE ! Dumitrescu Lucian Alexandru subofiter operativ principal [DISPONIBILIZAT] “Cariera la pompieri... vorba asta... o glumă bună!!!”
  • Dumitrescu Lucian Alexandru subofiter operativ principal [DISPONIBILIZAT] 27 Apr, 2012 22:57 "Astept plin de curiozitate sa vad cati vor fi reabilitati si cati vor fi condamnati cu suspendare. Nu retin daca pana acum a fost cineva condamnat (cu executare) in cazurile similare. "(COPY/PASTE) Pacat ca PRESA este si ea condusa sau mai bine zis subjugata politic, caci altfel am fi vazut o atitudine solidara ,dar din pacate sunt mai importante subiecte gen : politicieni,violatori,criminali etc. Tot procesul de disponibilizare al subofiterilor pompieri s-a MUSAMALIZAT in cel mai nesimtit mod...PACAT http://www.max-media.ro/administratie/scrisoarea-unui-pompier-disponibilizat-”evaluarea-nationala-…-o-mascarada-sinistra-in-ale-carei-furci-caudine-au-intrat-doar-cei-fara-protectia-cuvenita”.html Dumitrescu Lucian Alexandru subofiter operativ principal [DISPONIBILIZAT] “Cariera la pompieri... vorba asta... o glumă bună!!!”