Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedia se repetă! Bărbat accidentat MORTAL, la ieşire din Constanţa (galerie foto+video)

ro

16 Feb, 2016 00:00 3338 Marime text


Ziua şi accidentul! Aseară, s-a dat din nou alarma în cazul unui accident rutier grav, soldat cu decesul unui bărbat.
 
Aproape de ora 19.00, la ieşire din Constanţa, spre Ovidiu, în zona magazinului Dedeman, un bărbat care ar fi încercat să traverseze prin loc nepermis a fost lovit de un microbuz care nu transporta pasageri. În urma impactului, a fost aruncat, fiind apoi călcat de o altă mașină.
 
Medicii prezenţi au încercat timp de câteva zeci de minute să îl resusciteze. Din păcate, eforturile lor au fost în zadar. Inima bărbatului a încetat să mai bată. Avea 53 de ani şi era din localitatea Lumina. 
 
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, care a arătat că nu au consumat alcool. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a petrecut accidentul.
 
Din câte se pare, microbuzul ar aparţine firmei Navlot SRL, unitate condusă de Raluca Liţă şi Eugen Liţă, acesta din urmă fiind şi administrator. Aseară, la ora 22.00, am încercat să luăm un punct de vedere de la reprezentanţii firmei, însă aceştia nu au putut fi contactaţi la numărul furnizat de Registrul Comerţului. Vom reveni cu un punct de vedere, dacă acesta va exista.

Tragedia se repetă

În urmă cu doar cinci zile, în aceeași zonă, un alt bărbat şi-a pierdut viaţa, după ce a fost lovit de o ambulanță, care se întorcea de la o solicitare şi se îndrepta spre un alt caz. În dreptul magazinului Dedeman, a fost accidentat mortal un bărbat de 81 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii