Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedia de la Costineşti Interceptări telefonice din dosarul lui Ovidiu Sebastian Ghica. „S-au întâmplat niște chestii“

ro

28 Apr, 2016 00:00 4377 Marime text
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Ovidiu Sebastian Ghica pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
 
Ghica este acuzat că, pe 19 iulie, a petrecut împreună cu prietenul său, Mihai Oltean, în Costineşti. La finalul serii, victima s-ar fi urcat pe maşina sa decapotabilă, condusă de Ghica, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit anchetatorilor, victima s-ar fi dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Poliţiştii au stabilit că, în loc să apeleze linia unică 112 şi să ceară ajutor, Ghica, ajutat de alte persoane, l-ar fi urcat pe Mihai Oltean în maşină şi l-ar fi adus înapoi la pensiune, lăsându-l într-una dintre camere, pe pat.
 
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, unde, la data de 23 iulie 2013, a decedat. Decesul, conform concluziilor provizorii medico-legale, s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral grav cu fractură de boltă și bază de craniu.

Victima s-ar fi întâlnit cu Ovidiu Sebastian Ghica

Anchetatorii au stabilit că, „în seara zilei de 18.07.2013, în jurul orei 22.00, victima O. M. s-a întâlnit cu inculpatul G. O. S. (n.r. Ghica Ovidiu Sebastian) la Vila «Talisman», aceștia fiind prieteni. Victima deținea un autoturism marca Jeep Rubicon, iar inculpatul G. O. S. s-a deplasat din Constanţa în localitatea Costinești cu un autoturism Wolksvagen Caddy. Aceștia au consumat inițial vin la sediul Vilei Talisman, după care s-au deplasat cu autoturismul proprietatea victimei, pe raza stațiunii Costinești, mergând în localuri publice și discoteci, locuri unde au continuat să consume băuturi alcoolice, în compania a două tinere“, potrivit rolii.ro http://www.rolii.ro/.
 
De precizat că, în baza celor declarate de martorii T. C. A., manager al clubului din stațiunea Costinești, și V. C. C., „rezultă că inculpatul și victima au sosit în local în jurul orei 1.00 și au plecat după ora 2.00, timp în care au consumat o sticlă cu votcă în capacitate de 750 ml și alte șaturi cu băuturi alcoolice; în acest loc au cunoscut două fete, cu care au plecat din discotecă“. Cei doi martori au declarat că atât inculpatul, cât și victima s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
 
Ovidiu Sebastian Ghica, în declarația sa, ar fi negat faptul că ar fi condus autovehiculul, „dar ulterior revine și precizează că a făcut-o numai din locul în care victima a căzut pe asfalt, până la Vila TALISMAN, fiind conștient că se afla sub influența băuturilor alcoolice, acceptând acest lucru sub pretextul că victima O. M. se afla în stare avansată de ebrietate“.
 
„În momentul ajungerii pe... imobilului cu nr. 76A, loc unde martorul G. K. deține un magazin cu program Non-Stop, fiind în prezența prietenei sale, martora C. L., au constatat că inculpatul G. O. S. a oprit autoturismul în fața magazinului, din care a coborât victima, ce se afla pe bancheta din dreapta-față, pentru a cumpăra un pachet de țigări“, potrivit rolii.ro.
 
„După cumpărarea pachetului de țigări, din declarația acelorași martori de mai sus, rezultă că victima nu și-a mai ocupat locul pe bancheta din față a autoturismului, ci s-a urcat pe bara din spate a acestuia și de aici pe partea superioară a caroseriei, ținându-se cu mâinile atât de cadrul metalic - roll bar, cât și de roata de rezervă a mașinii, solicitându-i inculpatului să se pună în mișcare, lucru ce s-a și întâmplat, acesta din urmă încălcând regulile de conduită preventivă și de circulație cu un autoturism pe drumurile publice“, conform documentelor magistraţilor.
 
Din declarațiile martorilor oculari a rezultat că „inculpatul, după parcurgea unei distanțe de aproximativ 10 metri și în timp ce efectua un traseu în formă de «S» cu scopul de a intra pe banda normală de mers, întrucât în momentul cumpărării pachetului de țigări oprise pe contrasens, și ajungând în zona axului șoselei, victima O. M. scapă priza ambelor mâini, se dezechilibrează și cade în partea lateral stânga a autoturismului, lovindu-se puternic cu capul de partea carosabilă“.
 
„Inculpatul, atât personal, dar și sesizat prin strigăte de către martorul G. K., ia la cunoștință de producerea accidentului, astfel că întoarce autovehiculul în stradă, revine cu acesta lângă victimă și, privind-o, constată că se afla în stare gravă, în stare de inconștiență, prezentând urme de sânge la nivelul capului. Inculpatul G. O. S., analizând cu ușurință starea de fapt și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, îi solicită martorului G. K. să îl ajute să urce victima în autoturism, timp în care cele două persoane de sex feminin, fără a acționa în vreun fel anume, au rămas pe bancheta din spate a autoturismului, acestea fiind și ele în stare avansată de ebrietate, așa cum rezultă din declarațiile martorilor G. K. și C. L.“, potrivit rolii.ro.

„Inculpatul, ignorând starea gravă a victimei, i-a precizat acestuia să nu apeleze serviciul de urgență“

Martorul G. K., constatând starea gravă a victimei, „îi solicită inculpatului G. O. S. să apeleze serviciul de urgență 112 pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate victimei, însă inculpatul, ignorând starea gravă a victimei, i-a precizat acestuia să nu apeleze serviciul de urgență, pe motiv că nu este cazul, întrucât: «așa este M., de-aia i se spune M. NEBUNUL». Martorii G. K. și C. L. au arătat că inculpatul a luat la cunoștință că victima era în stare de inconștiență, urinase pe ea, iar de la cap îi curgea sânge, dar a insistat să fie ajutat să urce în autoturism, asigurându-i că se va ocupa el de victimă. Martorul G. K. a mai precizat faptul că, în urma căderii, victima a fost descălțată de un pantof, pe care el l-a pus în autoturism, fiind găsit a doua zi cu ocazia cercetării locului faptei.

„Inculpatul G. O. S. s-a deplasat cu autoturismul la Vila Talisman, transportând victima la parterul vilei“

După părăsirea locului evenimentului rutier, „fără respectarea prevederilor legale și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul G. O. S. s-a deplasat cu autoturismul la Vila «Talisman», transportând victima la parterul vilei, unde a așezat-o pe o canapea, în spațiul destinat recepției, și a acoperit-o cu o pătură“, conform rolii.ro.
 
Această stare de fapt este probată cu mărturia martorei P. A. D. și a martorului M. S., care au declarat că, „în dimineața zilei de 19.07.2013, la ora 4.50 s-au întors la vilă, ocazie cu care l-au văzut pe inculpatul G. O. S. în curtea vilei, stând de vorbă cu două tinere, una blondă și una brunetă, și au văzut când inculpatul îi șoptea ceva la ureche tinerei blonde, cu toate că în curtea vilei se aflau numai ei trei. De asemenea, martorii au mai precizat că, în momentul intrării în vilă, pe una dintre cele două canapele din recepție, au văzut în poziția culcat o persoană de sex bărbătesc, acoperită cu o pătură, care sufla greu și avea picioarele neacoperite cu pătura, ocazie cu care au constatat că nu purta pantofi, iar la un picior îi lipsea una dintre șosete“.

Ovidiu Sebastian Ghica ar fi sunat-o pe mama victimei

„Inculpatul G. O. S., fiind într-o stare puternică de surescitare legat de fapta comisă, în jurul orei 12.00, a sunat-o pe mama victimei O. M., și s-a interesat unde este și ce se întâmplă cu prietenul său, motivând că acesta nu i-ar răspunde la telefon. În urma discuției purtate cu mama victimei și aflând că O. M. este internat, inculpatul s-a prezentat și el la S. de Urgență C., unde a rămas timp îndelungat, revenind și în zilele următoare, dar fără a aduce la cunoștință părinților victimei, prietenilor comuni ce vizitau victima, sau autorităților starea reală, încercând să-i inducă în eroare pe aceștia și prietenii comuni că victima ar fi putut fi agresată de persoane necunoscute puse de fosta soție L. M. sau părinții acesteia, pentru a se răzbuna în urma divorțului, ori că ar fi căzut pe scări“.

 „A acceptat riscul producerii decesului victimei pe care l-a putut prevedea“

„Inculpatul, prin fapta sa de a nu sesiza comiterea accidentului de circulație comis de acesta, soldat cu accidentarea gravă a victimei O. M. și de a nu solicita ambulanța pentru a i se acorda sprijin medical de urgență, transportând victima în starea de inconștiență relatată de martorii oculari și abandonarea acesteia într-una din camerele Vilei Talisman, s-a constatat că a acceptat riscul producerii decesului victimei, pe care l-a putut prevedea, cu toate că nu l-a urmărit“, conform rolii.ro.
 
„În cazul nostru, putem spune că infracțiunea de omor în dauna victimei O. M. a fost comisă de inculpat printr-o acțiune ce a fost efectuată prin acte de omisiune, adică printr-o atitudine pasivă, deoarece era obligat să intervină pentru a înlătura cauza care ar provoca moartea victimei; modalitatea concretă în care a fost comisă poate determina diferențieri în ceea ce privește gravitatea faptei“.

Ce a declarat mama inculpatului

Martora G. E., mama inculpatului, a declarat următoarele: „Nu știe la ce oră a venit fiul său acasă, deși a auzit cheia în ușă; s-a trezit la 06.50 dimineața și a pregătit micul dejun, după care, în jurul orei 08.00, l-a trezit pe fiul său, pentru că acesta trebuia să meargă la serviciu; martora a arătat că ea nu a mâncat, pentru că nu-i plăcea cum mirosea fiul său și, deși s-a supărat, nu a discutat nimic cu acesta; după plecarea acestuia a aerisit camera pentru că mirosea urât; în jurul orei 09.00, fiul său l-a sunat pe O. M., însă acesta nu i-a răspuns; în jurul orei 13.00, a fost sunată de fiul său, care i-a spus că este supărat pentru că prietenul lui, M., este în spital și nu știe ce să facă; pe 20.07.2013 a discutat cu fiul său, acesta spunându-i că a încercat să-l trimită pe M. la S. Bagdazar din București, însă i s-a spus că acesta nu este transportabil, fiind operat de medicii din C.; fiul său i-a povestit că s-a întâlnit cu O. M., că acesta a căzut și s-a lovit la cap, dar că el nu a văzut momentul în care a căzut; i-a mai sus că mașina avea o prelată de plastic și M. ar fi vrut să o dea la o parte, pentru că în mașină se mai aflau două fete care doreau să danseze; tot fiul său i-a spus că de față erau în jur de 30 de persoane și că una dintre acestea a fost amabilă, a strigat «vezi că a căzut», după care l-a luat în brațe și l-a pus în mașină; știe că de la locul accidentului și până la hotel mașina a fost condusă de fiul său; de asemenea, știe că atât fiul său, cât și M. erau băuți și că acesta din urmă a fost sprijinit de fiul său până în vilă; i-a mai spus că O. M. nu prezenta urme de sânge și prin urmare a considerat că nu era lovit, acesta fiind motivul pentru care nu a chemat salvarea și pentru faptul că fiul său îl mai dusese de câteva ori pe M. când acesta era băut; a susținut martora că dacă fiul său ar fi observat că O. M. era lovit și i-ar fi curs sânge, ar fi încercat să-l panseze, însă neobservând nicio lovitură l-a lăsat pe canapea cum proceda de obicei“.
 
Din analiza coroborată a probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține că „rezultă cu certitudine că inculpatul G. O. S. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor cu intenție indirectă“.

Convorbiri telefonice interceptate

Totodată, „faptul că inculpatul a furnizat indicii false cu privire la cauzele reale ale decesului victimei, rezultă și din conținutul convorbirilor telefonice interceptate“.
 
20.07.2013
G.O.: șanse, șanse minime, ăștea gaborii tot o dau că s-a lovit, nu cred că e lovitură, cred că l-a executat cineva, da l-a executat urât de tot.
I.: da unde, în cap i-a dat? sau cum.
G.O.: în cap, da. I-a spart craniul în 8 locuri, cum să cadă…
G.O.: a rămas pe canapea întins acolo, el s-a ridicat la un moment dat să tragă prelata deasupra la mașină, a căzut în cur în spate, da nicidecum să se lovească în halul acesta, înțelegi?“
 
G.O.: cică primul care s-a dus să vadă… ce s-a întâmplat, dar vezi nu le mai spus la ăia că iarăși îmi fac mie... îți spus ție așa, da?
G.: aha.
G.O.: a fost Suedezul. M-a întrebat ăștea dacă îl cunosc pe Suedezul și dacă ne-am întâlnit cu el“.
 
G.O.: da, î... eu mă duc acum, mă duc cu poliția la Costinești, că acolo s-a întâmplat, l-au bătut, l-au nenorocit.
A.: aouleu
G.O.: e în comă de gradul 3… eu am fost cu el, pe urmă am plecat, s-au întâmplat niște chestii, îți explic eu…“
 
L.: cum e mă frate, cum e?
G.O.: nu mai e, nu mai sunt șanse.
L.: Moare?
G.O.: da, așa zic toți.
L.: bă du-te mă… bă extraordinar… da cine…
G.O.: da, încercăm să-l transferăm la București, e milițienii o dau că a căzut, da nu e căzătură aia Luciane, nu, l-au nenorocit cu bătaia, nu știu, nu cred, nu cred niciodată că… s-a întâmplat așa, da în fine, o să-ți povestesc eu“.
 
G.O.: ă… dacă a căzut de pe mașină, a vrut să decoperteze, eram cu el… matoi, a vrut să decoperteze mașina, a căzut în spatele mașinii… și a făcut hematomul acesta în cap… nu, nu e… nu, n-avea sânge, n-avea nimic…
V.M.. păi și ce, a căzut în cap?
G.O.:… da, în spate a căzut și… n-avea semne de sânge, nimic, eu chemam ambulanța, îți dai seama, numai înăuntru“.

Condamnat definitiv

Ovidiu Sebastian Ghica a fost condamnat, de Tribunalul Constanţa, la zece ani de închisoare pentru omor. În data de 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa a majorat pedeapsa de la zece ani de închisoare la 12 ani de închisoare. Decizia Curţii de Apel a fost definitivă.
 
Sursa: rolii.ro
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii