Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grup de recidivişti, trimis după gratii Tineri suspectaţi de tâlhărie calificată, arestaţi preventiv

ro

16 Mar, 2015 00:00 1746 Marime text
Gabriel Balhui, de 19 ani, din comuna Gârliciu, Ioan Cătălin Radu, de 18 ani, Constantin Culior Ştefan, de 23 de ani, şi Alexandru Ionuţ G., de 19 ani, toţi trei din municipiul Constanţa, au fost identificaţi de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, ca urmare a cercetărilor desfăşurate în cazul unei reclamaţii de tâlhărie, faptă comisă în luna decembrie.
 
Astfel, cei patru tineri sunt bănuiţi că, la data de 7.12.2014, prin violenţă, au deposedat de un telefon mobil un minor în vârstă de 15 ani, din comuna Crucea, în timp ce acesta se deplasa pe bulevardul Tomis, în apropiere de intersecţia cu strada Suceava.
 
Radu Ioan Cătălin, Gabriel Balhui şi Constantin Culior Ştefan erau arestaţi preventiv din data de 6 martie pentru furt din locuinţă şi urmau să fie eliberaţi vineri, întrucât a intervenit împăcarea părţilor, motiv pentru care au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu o nouă propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive. Instanţa a admis cererea procurorilor.

 Citeşte şi: 

 Trei tineri bănuiţi de furtul mai multor telefoane mobile, arestaţi preventiv 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii