Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tatăl acuzat de viol, mama de rele tratamente Expertiză medico-legală psihiatrică în dosarul copilei cu părinţii la judecată

ro

28 Jun, 2013 00:00 1819 Marime text
Florin Dobrescu, de 36 de ani, din Cernavodă, judecat de Tribunalul Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, presupusa victimă fiind chiar fiica vitregă, rămâne în arest. Ieri, magistraţii au respins cererea bărbatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea în care locuieşte.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Tot ieri, instanţa a încuviinţează efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, având următoarele obiective: să se stabilească dacă inculpatul avea în perioada septembrie 2011 - octombrie 2012 afecţiunea psihică cu care a fost diagnosticat, să se stabilească dacă afecţiunea psihică i-a afectat discernământul în perioada septembrie 2011 - octombrie 2012, în raport de faptele pentru care a fost trimis în judecată (conform rechizitoriului ataşat), să se stabilească dacă suferea în perioada septembrie 2011 - octombrie 2012 de o altă afecţiune psihică şi în caz afirmativ dacă şi în ce măsură aceasta i-a afectat discernământul, în raport de faptele pentru care a fost trimis în judecată. Potrivit deciziei judecătorilor, expertiza ar mai trebui să stabilească dacă faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost determinate de afecţiunea/afecţiunile psihice de care suferea inculpatul în perioada respectivă şi să se stabilească dacă bărbatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată cu discernământ. De menţionat că în acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Mihaela Lapadatovic (fostă Răducan), mama tinerei despre care organele de anchetă spun că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu Dobrescu. Femeia este acuzată de rele tratamente aplicate minorului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii