Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de kilograme de calcan confiscate O ambarcaţiune sub pavilion Turcia, interceptată în Marea Neagră

ro

27 May, 2014 00:00 4486 Marime text
Duminică noaptea, la aproximativ 100 de kilometri travers de localitatea Sfântu Gheorghe, poliţiştii de frontieră au interceptat un pescador sub pavilion Turcia.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au acţionat în baza unei informaţii a lucrătorilor din cadrul Sistemului Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului de la Marea Neagră (SCOMAR). Astfel, a fost verificată o ambarcaţiune suspectată a desfăşura activităţi de pescuit în Marea Neagră. Potrivit oamenilor legii, la bordul navei se afla un echipaj format din nouă marinari turci. În urma controlului, au fost descoperite câteva sute de kilograme de peşte din specia calcan, pentru care membrii echipajului nu au putut prezenta documente justificative. Pescadorul urmează a fi escortat de ambarcaţiunea Gărzii de Coastă spre Portul Sulina, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale care se impun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii