Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspectaţi de proxenetism şi prostituţie

ro

30 Nov, 2013 00:00 2234 Marime text
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi, au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului.

Cu această ocazie, s-a documentat şi presupusa activitate infracţională a mai multor persoane suspecte de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi prostituţie. Potrivit organelor de anchetă, în perioada anilor 2012 - 2013, cei luaţi în colimator de poliţişti au îndemnat o tânără, în vârstă de 25 de ani, din Constanţa, să practice prostituţia, înlesnindu-i această activitate prin găzduirea la domiciliul lor, obţinând astfel foloase materiale din respectiva îndeletnicire. „Totodată, în perioada lunilor iulie - octombrie 2013 au  îndemnat o minoră de 17 ani, din Năvodari, iar în luna noiembrie o alta în vârstă de 15 ani, din comuna Adamclisi, să practice prostituţia prin acelaşi mod de operare.

Suspecţi (n.r. patru la număr) au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propuneri corespunzătoare”, potrivit anchetatorilor.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestora, cât şi a identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor.
Cei prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă sunt Dumitru Tamer, Shlain Hana, Shlain Arpad şi Giolacai Ertan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii