Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stelian şi Constantin Tocia, duşi în celulă Marian Cătălin Afrenie şi Vasile Cătălin Stavilă, arestaţi la domiciliu

ro

07 Mar, 2014 00:00 6108 Marime text
Judecătoria Constanţa a decis arestarea preventivă a lui Constantin Tocia şi a lui Stelian Tocia. Cei doi sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, fiind suspectaţi de comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări. Pe lângă Constantin şi Stelian Tocia, procurorii îi mai cercetează, în acelaşi dosar, pe Marian Cătălin Afrenie şi pe Vasile Cătălin Stavilă. Aceştia din urmă au primit arest la domiciliu.
 
Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, zilele trecute au fost efectuate 16 percheziţii domiciliare în Constanţa, Bucureşti şi Mangalia, existând bănuiala că în respectivele imobile sunt deţinute şi depozitate ţigări de contrabandă şi alte produse accizabile. „La finalul percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate cantităţi mari de ţigarete de contrabandă, respectiv 7.490.000 de ţigarete (374.500 de pachete), 835 de sticle a câte 0,75 l, respectiv 626,25 litri de băutură spirtoasă - whisky marca Maiwand, netimbrate fiscal, precum şi mari sume de bani, constând în 200.000 de lei, 12.800 de euro, 195.035 de dinari sârbeşti, 121 de leva şi 20 de dolari”, potrivit procurorilor. Mai mult decât atât, au fost ridicate şi indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă 13 autoturisme de lux (Mercedes şi Audi), un microbuz cu remorcă şi un autotir înmatriculat în Bulgaria, cu care au fost introduse în România, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, ţigări de contrabandă, în cantitate de 800 de baxuri, marca Marble prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, beneficiind de lipsa de vigilenţă şi profesionalism a 3 agenţi de poliţie de frontieră, cercetaţi în cauză pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat statului prin sustragerea de la plata taxelor vamale a accizei şi TVA, în valoare totală de 3.910.727 lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 07 Mar, 2014 18:25 Jnb Kjnn Jnn mjj