Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful CJC, menţinut sub control judiciar de judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir (rechizitoriu)

ro

20 Jan, 2015 00:00 1898 Marime text
Luisa Emanuela Dragomir, din cadrul Tribunalului Bucureşti, a hotărât ca Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, să rămână sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
În acest dosar, şeful CJC este judecat pentru că ar fi săvârşit 24 de infracţiuni (complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite). În cauză a fost deferit justiţiei şi directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian George Gâmbuţeanu, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 13 februarie.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii