Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:09 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful Biroului Urmăriri nu are voie să părăsească oraşul Năvodari

ro

11 Nov, 2013 00:00 1954 Marime text
Comisarul-şef Ionel Cazacu, şeful Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, rămâne cu interdicţia de a părăsi oraşul Năvodari fără aprobarea magistraţilor. Decizia este definitivă şi a fost luată, vineri seara, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Nicolaie Irimia, coleg de dosar cu Ionel Cazacu, va fi şi el cercetat în stare de libertate, având aceeaşi interdicţie. Amintim că, la data de 2 noiembrie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea comisarului-şef Cazacu şi a lui Irimia, care au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Curtea de Apel Constanţa. Ulterior, instanţa a respins propunerea procurorilor, hotărând punerea în libertate a celor doi. Procurorii au atacat cu recurs la Înalta Curte decizia judecătorilor constănţeni, însă fără succes. Ionel Cazacu şi Nicolaie Irimia vor fi cercetaţi în stare de libertate într-un dosar de mită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii