Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se întâmplă în Mamaia Au furat dintr-un autoturism cu ajutorul unor dispozitive de bruiaj (video)

ro

19 Jul, 2014 00:00 1366 Marime text
Doi bărbaţi din Arad au ajuns în atenţia poliţiştilor din Mamaia, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt prin folosirea unor dispozitive electronice de bruiaj.
Un turist din Bucureşti, în vârstă de 24 de ani, s-a prezentat, în urmă cu două zile, la sediul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia, sesizând faptul că şi-a găsit dezasigurat autovehiculul de teren ce se afla parcat în zona de nord a staţiunii, reclamând, totodată, lipsa unei sume de bani din interiorul maşinii.
 
În scurt timp de la sesizare, oamenii legii au depistat şi identificat doi bărbaţi, cu vârste de 35 de ani, respectiv 40 de ani, ambii din judeţul Arad, bănuiţi de comiterea faptei, întrucât, în autovehiculul cu care cei doi se deplasau, au fost descoperite trei dispozitive electronice pe care aceştia le-ar folosi pentru a bruia sistemele de asigurare ale altor autovehicule. Cei doi ar fi sustras din maşina bărbatului din Bucureşti sumele de 10.000 de lei şi 1.500 de euro, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând a fi făcute propuneri legale prin unitatea de parchet competentă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii