Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoarea a II-a a constanteanului nemultumit adresata primarului Radu Mazare

ro

19 Jan, 2008 00:00 1389 Marime text
1200674830.jpg

Asa dupa cum anuntam inca de ieri, astazi vom publica Scrisoarea a II-a cititorului nostru, in care se fac referiri la ce a primit acesta de la primarul Radu Mazare, odata cu polita de plata a impozitelor locale in valoare de aproape 6 milioane de lei vechi.

Salutare, ganduri si inima buna !

Acum cateva zile, am primit o scrisoare de la primarul Constantei, insotita de o polita de plata a impozitelor locale in valoare de aproape 6 milioane de lei vechi. Atat ma costa pe mine faptul ca locuiesc in Constanta, ca am un apartament si o masina, nicidecum o gramada de hoteluri, vile si o flota de masini precum foarte multi din slujbasii Primariei. Indignat de modul in care primarul si Primaria incearca la fiecare patru ani sa ma prosteasca de cap, i-am trimis primarului o scrisoare, la care nu am primit raspuns. Suparat la culme, va trimit dumneavoastra aceasta scrisoare, deschisa, sa o publicati.

Draga domnule Primar,

Incep prin a-ti multumi pentru grija pe care o arati fata de mine, cel care te-am ales primar de vreo prea multi an incoace, mai ales ca aceasta grija apare mereu la sfarsitul unui mandat si inceperea, eventuala a altui mandat, prin a-ti ura sa ai parte de tot ceea ce mi-ai oferit mie in anii care au trecut si La Multi Ani, cat mai departe de fotoliul de primar! Vreau sa-ti spun ca m-am saturat de tine si de politica sustinuta de clanul tau si ma intreb, acum la inceput de an electoral, ce s-o fi intamplat cu mine de m-am lasat batjocorit atata amar de vreme de cei care, cu ajutorul votului meu, au ajuns multisutemilionari in euro, cand salariile lor erau cele ale unor simpli functionari publici... iar dumneata, domnule primar, erai un vajnic marinar si nimic mai mult, iar astazi, esti aproape miliardar in aceeasi moneda europeana. Probabil, vrajitoriile sud-americane, tehnicile voodoo, nu-ti sunt straine, de ai reusit sa ma prostesti asa pe fata, pe mine si pe parintii mei, sa-ti dam mosia noastra strabuna s-o administrezi si sa ajungem astazi sa fim exilati in propria noastra casa, tristi si singuri, precum Ovidiu pe soclul sau din piatra. Intr-adevar, in ultimii 17 ani am votat aiurea, sperand de fiecare data ca am ales omul potrivit, insa de fiecare data, asteptarile mele au fost inselate...Cand te-am vazut pe tine, catarat cu coarda de alpinist, vopsind fatada blocurilor, am zis ca, in sfarsit, am gasit omul potrivit caruia sa-i incredintez destinele orasului meu. Amarnic m-am inselat! Am crezut ca, in tara orbilor (primarii predecesori tie), chiorul este imparat! M-ai vrajit, cum numai tu puteai s-o faci si te-am mai votat odata si inca odata, iar acum, bunicii mei sunt in stare sa te mai voteze inca odata. Mie, insa, imi este de ajuns, cu varf si indesat ... In sfarsit, am inteles ca nu grija ta fata de mine te mana in lupta ci, dorinta ta nestavilita de a transforma Constanta intr-o feuda proprie, in care noi, adevaratii stapani, am devenit vasalii rusinii, tu uitand repede cine pe cine plateste, care sunt adevaratele interese ale cetatenilor, creand balamucul politic atat de drag tie, in spatele caruia, faci numai ceea ce-ti convine, nicidecum ceea ce ar fi bine pentru urbea noastra. Nu-mi pot altfel explica, cum eu, un simplu locuitor al cetatii, am ramas cinstit si saracar... Tu ma tot aburesti cu fantani arteziene, m-ai umplut de biserici din lemn si carton, mi-ai luat lumina zilei construind intre blocuri tot felul de cladiri anapoda, imi batjocoresti bunicii cu pomeni electorale, s-a distrus cu voia ta aproape jumatate din parcurile orasului, asfaltezi an de an aceleasi si aceleasi bulevarde, acum vrei sa-i nenorocesti pe tinerii nostri facandu-i sa-ti cumpere casele din mucava la preturi de vile de lux, amagindu-i cu subventii inexistente. Tertipurile si ingineriile tale financiare, ma dezgusta si-i multumesc bunului Dumnezeu ca, in sfarsit, mi-a luminat mintile si mi-a deschis ochii! Prea ti-ai batut joc de mine, de cei dragi mie si de banii nostri! Prea ti-ai dat arama pe fata, ca sa te mai votez! Stiu ca nu ai decenta si eleganta sa-ti vezi de drum, sa ne lasi sa mai traim si noi in pace! Stiu ca ti se pare ca totul ti se cuvine, ca fara tine Constanta ar fi un sat fara caini, insa, cu mine nu mai tine! Du-te frate in Patagonia si lasa-ne in pace, ia-ti cu tine averea facuta dintr-un salariu de redactor sef la "Telegraf" si altul de primar si lasa-ma in durerea mea, stapan la mine acasa! Sa nu uit, ia cu tine si pe toti imbuibatii din Primarie, pe toti slugoii tai, care au strans averi incredibile. Iti reamintesc ce-i spunea Cartarescu lui Adrian Nastase in 2004: "Ne poti prosti pe toti o data sau pe fiecare de mai multe ori, insa nu ne poti prosti pe toti la nesfarsit!"

Un constantean care a inceput sa vada adevarul.


PS. Facem precizarea ca avem acceptul electronic al cetateanului care semneaza cu pseudonimul Asterix de a publica atat prima scrisoare, cat si pe cea de astazi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Stanciu Nicolae 15 Mar, 2012 15:33 Sa traiasca Dl. Asterix ... Ca a inceput sa vada bine si mai ales impostura ... Sa vina Vasile Valcu inapoi , care se plimba sambata seara pe Blvd . Tomis pana la Piata Ovidiu si raspundea salutului simplilor cetateni ... Cand a auzit pingelica ca exista un primar mai iubit decat el , la avansat intr-o comisie guvernamentala de unde n-a mai auzit nimeni de el (pe linie moarta) Am fost la Bucuresti la sediul Partidului Poporului Legea Cojocaru (diferita de Dan Diaconescu)... Apa de ploaie ... Toti sunt niste mincinosi si excroci ... Am renuntat sa ma mai inscriu in acest partid , deoarece m-am invatat fara de partid ... Am vazut acea cladire , vreau sa stiu ce hram poarta si de ce ...