Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbători în libertate pentru primarul Constanței Cum a scăpat de arest Radu Mazăre

ro

19 Apr, 2014 00:00 2391 Marime text
Edilul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, dar şi afaceristul israelian Avraham Morgenstern, au mers, ieri, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Şi asta pentru că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, pentru a doua oară, arestarea preventivă a celor doi, bănuiţi fiind de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. De menţionat că primarul Constanţei a renunţat la costumul militar pe care îl purta de fiecare dată când se întâlnea cu magistraţii şi a făcut mai multe declaraţii în care l-a invocat pe Dumnezeu. Mazăre şi Morgenstern au fost reţinuti, la data de 8 aprilie, pentru 29 de ore, iar pe data de 9 aprilie, judecătoarea Rodica Cosma de la Curtea Supremă de Justiţie a decis ca cei doi să fie cercetaţi în stare de libertate sub control judiciar, având interdicţia de a părăsi ţara. Nemulţumiţi de hotărâre, procurorii DNA au formulat o contestaţie, astfel dosarul ajungând în atenţia judecătoarelor Silvia Cerbu şi Simona Daniela Encean, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. În faţa Curţii Supreme, edilul municipiului Constanţa a declarat: „Eu cred că le-am convins pe judecătoare cu pledoariile avocaţilor, cu documentele, cu starea de fapt. Mi se pare absurd, mi se pare nebunesc să susţii că a trebuit să iau mită ca să construiesc un cartier pentru oameni săraci, de care eu sunt mândru, şi am spus, înainte de a începe acest proces, este o mare mulţumire sufletească în calitatea mea de primar“.
Aseară, judecătoarele Daniela Encean şi Silvia Cerbu au decis ca Radu Mazăre și afaceristul isrelian Avraham Morgenstern să fie cercetați în stare de libertate, sub control judiciar.

După şedinţă, edilul municipiului Constanţa a mers la un restaurant, unde a aşteptat decizia judecătoarelor. Radu Ştefan Mazăre şi Avraham Morgenstern sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie în dosarul Campusului social „Henri Coandă“. În aceeaşi cauză este anchetat şi fratele lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României. Conform DNA, edilul municipiului Constanţa este bănuit de luare de mită şi de fals în declaraţii, iar afaceristul israelian Avraham Morgenstern este acuzat de dare de mită. Asta în timp ce în sarcina senatorului Alexandru Mazăre au fost reţinute infracţiunile de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. Procurorii Anticorupţie susţin că, la începutul anului 2011, Ştefan Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul social „Henri Coandă“. „Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei, care urma a fi organizată. Astfel, în cursul anului 2011, i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, care avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală“, conform procurorilor Anticorupţie. „În schimbul acestor sume de bani“, continuă organele de anchetă, „inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de Consiliu Local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)“. „Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în favoarea firmei respective, au fost cele prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA - circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a Consiliului Local, iniţiată de primarul Mazăre Radu Ştefan“, au mai informat oficialii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

„Fals în declaraţii”

Ulterior, procurorii au anunţat extinderea urmării penale a lui Radu Mazăre, primarul fiind acuzat de două infracţiuni de fals în declaraţii.
„În declaraţiile de avere formulate în datele de 11 mai 2012 şi 29 iunie 2012, de către Mazăre Radu Ştefan, nu este trecut contul personal deschis la o unitate bancară din Israel.
În acest cont, a fost virată de către o societate comercială, la data de 13 septembrie 2011, suma de 95.000 de euro.
Astfel, această informaţie nu apare nici la rubrica IV - 1, respectiv active financiare - conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro.
De asemenea nu apare nici transferul făcut de firma respectivă în contul personal al suspectului, la rubrica VII - venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat“, conform procurorilor. După cum menţionam şi mai sus, în dosar este cercetat penal şi fratele lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. Conform procurorilor, în declaraţia de avere formulată la data de 29 mai 2012, Alexandru Mazăre nu a menţionat contul personal deschis la o unitate bancară din Israel. „În acest cont a fost virată, de către o societate comercială, la datele de 13 septembrie 2011 şi 6 decembrie 2011, suma totală de 80.000 de euro. Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiţi, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în schimbul efectuării de către acesta de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara lor, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanţa pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social «Henri Coand㻓, au conchis reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii