Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cu ce se ocupă Serviciul de Investigaţii Criminale

ro

03 Sep, 2019 00:00 6106 Marime text

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa se organizează şi funcţionează potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi desfăşoară activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii.
 
În scop pur informativ, prezentăm structura Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
 
Serviciul de Investigaţii Criminale este condus de comisarul-şef de poliţie Manuel Lalu.
 
Serviciul de Investigaţii Criminale este structura care desfăşoară activităţi în vederea combaterii infracţiunilor îndreptate împotriva persoanei, a proprietății publice și private prin activități de cercetare penală pentru identificarea si cercetarea autorilor infracțiunilor conform prevederilor legislative.
 
Principalele atribuții sunt următoarele:
- activităţi de cercetare penală pentru identificarea şi cercetarea autorilor în cazul comiterii unor infracţiuni grave sau infracțiuni precum: tâlhării cu mână armată asupra unităţilor bancare sau altor instituţii unde se mânuiesc importante valori monetare (casierii colectoare ale unor mari centre comerciale şi de afaceri, unităţi poştale, etc.), precum şi asupra autovehiculelor specializate în transporturi de astfel de valori;
 
- tâlhării cu consecinţe deosebit de grave în locuinţă şi societăţi comerciale în situaţia în care autorii au folosit moduri de operare deosebite (cu arme de foc letale sau neletale, cu arme albe, prin imobilizarea victimei, folosind violenţa excesivă, folosind o substanţă narcotică ori paralizantă) ori furturi cu consecinţe deosebit de grave comise de autori necunoscuţi în locuinţe, societăţi comerciale sau instituţii publice cu moduri de operare deosebite prin care autorii au vizat, ATM-uri bancare, casierii colectoare ale unor mari centre comerciale şi de afaceri, unităţi poştale;
 
- activităţi de cercetare penală pentru identificarea şi cercetarea autorilor în cazul comiterii unor infracţiuni de orice natură prevăzute în Codul penal sau legile speciale care au ca obiect material bunuri imobile ce fac parte din patrimoniul cultural naţional;
 
- desfăşoară activităţi pentru punerea în executare a mandatelor penale emise de autorităţile judiciare române (mandate de executare a pedepsei închisorii şi mandate de arestare preventivă) şi străine (mandate europene de arestare si mandate de urmărire internaţională);
 
- desfașoară activităţi specifice pentru prinderea ori clarificarea situației persoanelor urmărite.
 
Totodată anumiţi poliţişti din cadrul serviciului desfașoară activități pentru atestarea detectivilor particulari și autorizarea deţinătorilor de detectoare de metale conform legislației în vigoare.
 
La nivelul serviciului este operațional Biroul Supravegheri Judiciare, care, în conformitate cu prevederile Noului Cod Penal, gestionează situaţia persoanelor care domiciliază pe raza județului Constanța, împotriva cărora parchetele şi instanţele judecătoreşti dispun următoarele măsuri preventive: control judiciar, control judiciar pe cauţiune şi arest la domiciliu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii