Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băiat de 19 ani mort. Patru victime, o fată în comă S-au răsturnat cu mașina la ieșire din Tariverde

ro

23 Mar, 2015 00:00 2598 Marime text
Un accident de circulație mortal s-a produs, seara trecută, la ieșirea din localitatea Tariverde, pe DN 22, din județul Constanța. Un autoturism în care se aflau cinci persoane se deplasa dinspre Tulcea către Constanţa. La un moment dat, tânărul s-a angajat în depăşirea unui autoturism al cărui şofer voia, la rândul său, să depăşească maşina din faţă. În acel moment, din cauza lipsei de experienţă şi a neatenţiei, tânărul de 20 de ani s-a speriat şi a tras stânga de volan, moment în care s-a răsturnat cu maşina, în câmp.
 
Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit pe loc. Cinci echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță au fost trimise la locul tragediei pentru a prelua patru răniți. Medicii spun că o fată de 19 ani este în comă, iar ceilalți trei tineri sunt răniți ușor.
 
Oamenii legii au precizat că tinerii s-au răsturnat cu mașina după ce șoferul a efectuat o depășire neregulamentară și a pierdut controlul autoturismului.

Comunicat al Serviciului Rutier Constanța

În data de 22.03.2015, în jurul orelor 17.10, A.I. (bărbat de 20 ani, din Constanța) a condus un autoturism pe DN 22 dinspre Tulcea către Constanța și, ajungând la km 254+50m, se angajează în depășirea neregulamentară a unei coloane de autovehicule care circulau cu o viteză inferioară fața de acesta, peste marcajul longitudinal continuu, a pierdut controlul direcției de deplasare către stânga sensului său de mers, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat.
În urma accidentului, a rezultat decesul la fața locului a lui A.M.A. (bărbat de 19 ani, din Constanța) și vătămarea corporală gravă a lui A.B. (femeie de 19 ani, din Constanța), vătămarea corporală ușoară a lui A.I., D.A. (bărbat de 19 ani, din Constanța) și C.L.A. (bărbat de 18 ani, din Constanța), conducător auto și pasageri în autovehicul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii