Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a stins din viață reputatul chirurg Vasile Cândea!

ro

14 Jan, 2020 18:49 3932 Marime text

Generalul (r) prof. dr. Vasile Cândea, eminent chirurg român, s-a stins din viață! Anunțul a fost făcut public de Ministerului Sănătății.

„Regretăm trecerea în neființă a reputatului general (r) prof.dr.Vasile Cândea, eminent chirurg român, președinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, președinte de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, director al Institutului de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu și Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei, autorul a peste 750 de lucrări științifice, comunicate și publicate în reviste de specialitate din țară și de peste hotare sau la congrese, simpozioane naționale sau internaționale.

Prof.dr. Cândea a fost o personalitate de prim rang în domeniul chirurgiei cardiovasculare, un profesionist desăvârșit, dascăl pentru mai multe generații și medic iubit de pacienții săi, care a salvat mii de vieți. Lasă în urmă o viață de muncă, rodnică și elevată, însuflețită de vocație și pasiune, dedicată cunoașterii științifice.

A fost un privilegiu pentru mine să mă număr printre elevii domnului profesor.

Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească! În numele Ministerului Sănătății,

Conf.univ.dr. Horațiu Moldovan, secretar de stat Ministerul Sănătății”, a transmis Ministerul Sănătății.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii