Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Roluri duble Infractori-informatori, arestaţi în dosarul „Mafia din Portul Constanţa"

ro

07 Apr, 2012 01:56 2728 Marime text
07_politisti_-_palatul_justitiei.jpgAgenţii de poliţie Cristian Moşoiu, Cristian Badea şi Demirel Cadîr au fost aduşi ieri în faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, unde şi-au susţinut cererile de eliberare provizorie din arest, sub control judiciar, solicitări formulate prin avocatul lor. Judecaţi de trei complete diferite, prezidate, pe rând, de judecătorii Lucian Lică, Emilia Ganera şi respectiv Marinela Mitan, poliţiştii le-au cerut magistraţilor să dispună eliberarea lor din arest, angajându-se să respecte obligaţiile şi condiţiile impuse de instanţă.

Pe rând, poliţiştii au invocat prin apărătorii lor faptul că sunt singurul sprijin financiar al familiei, sens în care agentul Demirel Cadîr a menţionat că are un copilaş de două luni, fiind singurul întreţinător al familiei, dar şi faptul că nu există niciun pericol de a influenţa ancheta, dat fiind că sunt suspendaţi din funcţiile de poliţişti pe care le deţineau anterior declanşării scandalului şi arestării lor. Foarte interesant, printre aspectele menţionate de avocaţii apărării se numără şi faptul că procurorul de caz nu ar fi ţinut seama, la momentul interpretării informaţiilor obţinute în urma interceptării convorbirilor dintre agenţii de poliţie şi infractorii pe care primii sunt acuzaţi că i-ar fi susţinut, de „natura profesiei de poliţist". Mai exact, apărarea a vorbit despre munca informaţională pe care trebuie să o susţină un poliţist şi despre faptul că acesta lucrează cu informatorii. În aceste condiţii, avocatul a vorbit despre faptul că discuţiile care ar fi fost interceptate de procurori erau discuţii normale între poliţişti şi informatori din rândul infractorilor, chiar dacă persoanele în cauză - cele care le dădeau informaţii poliţiştilor - nu sunt menţionate în evidenţele Poliţiei. „Oamenii aceştia, infractorii cu care au vorbit poliţiştii în timp ce erau interceptaţi, sunt informatori ai poliţiei, chiar dacă nu sunt menţionaţi în evidenţele şi registrele oficiale. Prin informaţiile pe care le-au furnizat poliţiştilor care acum sunt arestaţi, aceştia au contribuit la soluţionarea unor importante dosare penale şi vom aduce probe şi dovezi în acest sens. Pe de altă parte, să nu credeţi că informatorii - infractori, ca urmare a colaborării cu agenţii de poliţie, scăpau nevinovaţi de faptele lor penale. Chiar dacă nu erau cercetaţi de agenţii de poliţie pe care îi informau, erau cercetaţi de colegii acestora, de la alte secţii", au pledat avocaţii. În urma deliberărilor, instanţa de judecată a hotărât respingerea tuturor cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar, astfel că poliţiştii vor rămâne în spatele gratiilor. Poliţiştii în cauză se numără printre cei şapte oameni ai legii arestaţi la data de 21 martie, de Tribunalul Constanţa, în dosarul „Mafia din Portul Constanţa". Anchetatorii spun că ar exista un grup de 38 de persoane, majoritatea cu antecedente penale, care în schimbul unor sume de bani beneficiau de sprijinul, protecţia şi informaţiile furnizate de poliţişti şi agenţi ai unor firme de pază, pentru a sustrage zilnic fier vechi, cereale, îngrăşăminte chimice şi combustibil din vagoanele CFR şi de pe platforma industrială a portului Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii