Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, adus azi în faţa Tribunalului Constanţa? (rechizitoriu)

ro

02 Jun, 2015 00:00 1644 Marime text
Judecătoarea Mihaela Vlăşceanu, din Tribunalul Constanţa, va redeschide, azi, dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost deferit Justiţiei pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu. În cauză au mai fost trimise în judecată Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, în calitate de reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru două infracţiuni de spălare a banilor, precum și SC Mehmetoglu SRL, pentru două infracţiuni de spălare a banilor, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru spălarea banilor.

La acest moment, Mazăre este cercetat în stare de arest preventiv într-o altă cauză instrumentată de DNA București și nu se știe dacă azi va fi adus în faţa Tribunalului, mai ales în contextul în care tot azi, la Curtea de Apel București, va avea loc un nou termen în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. În această cauză, fostul primar al Constanţei este judecat, din 2008, alături de aproximativ 40 de persoane.
 
Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, „la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 de euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro, și, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“. „La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp și de 502,81 mp aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 de euro, şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“, conform rechizitoriului.
 
La termenul trecut, instanţa a dispus faţă de Bulevard SA măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare, pe o perioadă de 60 de zile.

Citește și 

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)


Mazăre şi Hortolomei-Moscu, afaceri între apropiaţi (I)
Cum au fost vândute terenurile din Mamaia, în versiunea Anticorupţiei (rechizitoriu)


Mazăre şi Hortolomei, afaceri între apropiaţi (II)
Patru inculpaţi din Dosarul Retrocedărilor ar fi luat „nelegal“ aproape 8 miliarde de lei vechi (rechizitorii)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii