Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui George Scripcaru

ro

17 Nov, 2016 13:26 1144 Marime text
Imagini pentru directia nationala anticoruptieProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată,  sub control judiciar, a inculpatului Scripcaru George, la data faptei și în prezent primar al municipiului Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit,
 
și în stare de libertate a inculpatului Radu Cristian, la data faptei director al Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „în perioada 2007 – 2015, inculpatul Scripcaru George, în calitatea menționată mai sus, și-a exercitat influența reală asupra directorului Regiei Autonomă de Transport (R.A.T.) Brașov și l-a determinat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziția primăriei Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.
 
Scopurile urmărite de edil au fost obținerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosința exclusivă a mașinilor respective, dar și neplata costurilor pentru întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii și reparații).
 
Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiași persoane din conducerea R.A.T. Brașov ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului.
 
Ca urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 120 lei și 2 puncte penalizare, menționându-se că a depășit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective.
 
În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obținerea de foloase necuvenite pentru acesta,constând în faptul că nu figurează în evidențele Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă.
 
În același context, în perioada 2013-2015,  în scopul facilitării utilizării de către primarul Scripcaru George a unuia dintre autoturisme, inculpatul Radu Cristian, în calitate de director al Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Brașov, exercitându-și defectuos atribuţiile de serviciu, a dispus întocmirea  şi semnarea unei convenţii prin care s-a acordat folosinţa gratuită a mașinii în interesul personal al edilului şi  ulterior a aprobat sumele de bani necesare pentru întreţinerea acesteia.
 
Prin acest demers, inculpatul Radu Cristian a cauzat un prejudiciu de 88.164,14 lei pentru R.A.T. Braşov concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul Scripcaru George constând în utilizarea autoturismului fără suportarea costurilor de întreţinere.
 
Consecința acestei conduite infracționale a edilului  fost prejudicierea societății respective cu 630.665,33 lei,  reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziționate și cheltuielile suportate cu întreținerea/utilizarea acestor autoturisme, sumă cu care Regia Autonomă de Transport Brașov RA s-a constituit  parte civilă în procesul penal.
 
În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor bancare, ce aparțin  celor doi inculpați.
 
De asemenea, a mai fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Radu Cristian”, conform procurorilor DNA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii