Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA acuză. Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au luat decizia finală

ro

18 Sep, 2013 00:00 1933 Marime text
„Inculpatul Zainea Marius a folosit în interes personal suma de 6.750.626 lei aparţinând firmei pe care o administra, sumă reprezentând o parte din sumele încasate din valorificarea motorinei pe piaţa internă”

Dosarul penal în care Marius Zainea, Iulian Chiţaru şi Ioan Butanche au fost deferiţi justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie rămâne pe rolul Tribunalului Constanţa. Decizia este definitivă şi a fost luată, ieri, de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, instanţă care a respins cererea lui Zainea de strămutare a cauzei. Cei trei inculpaţi sunt acuzaţi că au cumpărat motorină în regim de scutire de la plata accizelor şi a TVA, marfă care în realitate a fost livrată pentru consum unor societăţi comerciale din România la un preţ incluzând acciza şi TVA. Mai mult decât atât, conform DNA, Zainea şi Butanche ar fi folosit mai multe înscrisuri oficiale false (autorizaţii, declaraţii vamale de export, facturi comerciale etc.) şi înscrisuri sub semnătură privată (contracte de export, borderouri de achiziţii cereale de la persoane fizice).

Conform unor consemnări oficiale ale procurorilor Anticorupţie, „în perioada decembrie 2004 - iulie 2005, inculpaţii Chiţaru Iulian şi Zainea Marius, asociat unic şi administrator, respectiv administrator al SC ARM Consulting SRL Constanţa, cu ajutorul inculpatului Butanche Ioan, au achiziţionat importante cantităţi de motorină în regim de scutire de la plata accizelor şi a TVA cu motivaţia export - bunkeraj, marfă care în realitate a fost livrată pentru consum unor societăţi comerciale din România la un preţ incluzând acciza şi TVA, contribuţii care nu au fost achitate către bugetul de stat. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 5.771.116 RON (echivalent a 1.600.864 euro)”.

„De asemenea, în cursul anului 2004, inculpaţii Zainea Marius şi Butanche Ioan au folosit, în vederea justificării exporturilor şi a retragerilor de numerar de la unităţile bancare, mai multe înscrisuri oficiale false (autorizaţii, declaraţii vamale de export, facturi comerciale etc.) şi înscrisuri sub semnătură privată (contracte de export, borderouri de achiziţii cereale de la persoane fizice). Inculpatul Zainea Marius a folosit în interes personal suma de 6.750.626 lei aparţinând firmei pe care o administra, sumă reprezentând o parte din sumele încasate din valorificarea motorinei pe piaţa internă. De asemenea, în scopul disimulării provenienţei ilicite a sumelor de bani obţinute prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, Zainea Marius a supus procesului de spălare suma de 979.500 USD, prin crearea unui circuit financiar fictiv.

În scopul de a se sustrage de la controlul financiar-fiscal, în cursul lunii februarie 2004, inculpatul Chiţaru Iulian a declarat în mod fictiv sediul SC ARM Consulting SRL Constanţa”, potrivit DNA. În cauză, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.281.986,29 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, care nu a fost recuperat.
De asemenea, SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 3.551.103,71 lei. Următorul termen în dosar a fost stabilit de Tribunalul Constanţa pentru data de 24 septembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii