Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:08 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul mandat de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, decis pe 28 octombrie (rechizitorii)

ro

23 Oct, 2014 00:00 2170 Marime text
Ieri, judecătorul Alexandru Ciprian Ghiţă, din Curtea de Apel Bucureşti, a amânat, pentru data de 28 octombrie, cererea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), de revocare a primului mandat de arestare preventivă emis pe numele său.
 
Măsura preventivă anterior precizată a fost emisă în dosarul în care Nicuşor Constantinescu a fost deferit justiţiei, de procurorii DNA, pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite, dar şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu obţinerea de foloase necuvenite. În acest dosar a fost trimis în judecată şi Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) Constanţa, bănuit de trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
 
Procesul celor doi se desfăşoară la Bucureşti, iar următorul termen va avea loc mâine.

Rechizitoriul cauzei poate fi citit aici.

Nicuşor Daniel Constantinescu mai are un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA, acesta fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa.

Rechizitoriul poate fi citit aici.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii