Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Periclitarea securităţii naţionale Primarul, liber! Judecata fostului consilier Valentin Preda, amânată (rechizitoriu)

ro

19 Mar, 2015 00:00 2064 Marime text
„Inculpatul Preda Răducu Valentin trebuia să intervină, printr-un intermediar, pe lângă aceeaşi persoană pentru ca această companie să facă plata mai multor facturi în valoare de 16.437.061 de lei“

Dosarul în care Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi fost consilier al primarului Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, a primit, ieri, cel de-al 15-lea termen de judecată. Cauza se află pe masa judecătoarei Daniela Panioglu, din Curtea de Apel Bucureşti, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 1 aprilie. În dosar, Preda mai este judecat pentru trafic de influenţă, de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
 
Conform DNA, „la data de 28.11.2012, inculpatul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat într-un dosar penal să participe la constatarea unei infracţiuni flagrante de trafic de influenţă, l-a înştiinţat pe inculpatul Preda Răducu Valentin să nu se întâlnească cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel, care urma să-i remită suma de 50.000 de euro - persoane vizate de cercetări - divulgând astfel acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte“.

 Facturi, plăţi şi intervenţii

„Această sumă de bani urma să-i fie remisă prin intermediul inculpatei Hulubariu Simona Elena şi reprezenta doar o parte din cei 200.000 de euro pretinşi de inculpatul Preda Răducu Valentin de la inculpatul Caunii Andrei Ştefan. Suma de 200.000 de euro fusese solicitată de inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a interveni, în luna octombrie 2012, pe lângă un martor, în vederea urgentării încheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, între CNANDR şi o altă societate comercială. În contul aceleiaşi sume de bani, în cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul Preda Răducu Valentin trebuia să intervină, printr-un intermediar, pe lângă aceeaşi persoană pentru ca această companie să facă plata mai multor facturi în valoare de 16.437.061 de lei, emise de firma respectivă, plată efectuată în data de 27.11.2012, pentru una dintre ele“, conform DNA.

 Sute de mii de euro

„În acest sens, inculpata Cazan Geanina Lavinia, în calitate de şef al cabinetului secretarului de stat, inculpatul Preda Răducu Valentin, la solicitarea acestuia din urmă, în a doua decadă a lunii noiembrie 2012, în mai multe rânduri, l-a chemat pe unul dintre martori la cabinetul inculpatului anterior amintit, cerându-i să facă plata facturilor emise. Pentru a disimula suma de 200.000 de euro, care urma a fi remisă inculpatului Preda Răducu Valentin, inculpata Vasile Octavia Mihaela, în calitate de reprezentant al firmei lui Caunii Andrei Ştefan, a întocmit un document, semnat şi de Radu Cătălin, în care a atestat date nereale cu privire la ziua întocmirii, precum şi operaţiunile cuprinse în conţinutul acestora, în sensul că serviciile la care se făcea referire nu au fost prestate. Inculpata a beneficiat de sprijinul inculpatului Irofte Marius, angajat al aceleiaşi firme, care a întocmit certificatul de acceptanţă parţială datat 2.07.2012, înscris în care a certificat date nereale cu privire la recepţionarea unor servicii de către societatea în care îşi desfăşura activitatea. Sumele de bani amintite mai sus amintite au tranzitat firma administrată de Radu Cătălin, care a acceptat acest lucru. Mai mult, a făcut demersuri ca, în data de 28.11.2012, să aibă disponibil în conturile sale suma de 50.000 de euro în vederea remiterii inculpatului Preda Răducu Valentin, ca primă tranşă din suma de 200.000 de euro, pretinsă pentru intervenţiile sale“, se mai arată în rechizitoriul celor de la Anticorupţie.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Valentin Preda, fost consilier al primarului Constanţei, Radu Mazăre (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii