Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria lui Mazăre - în proces, alături de serviciile secrete

ro

04 Oct, 2010 01:54 2319 Marime text

cap_2.jpgBeleledin instanţă par să se ţină scai de Primăria Constanţa, prinreprezentantul său legal,edilul Radu Ştefan Mazăre. Târâtă în justiţie, la Tribunalul Bucureşti,alături de Ambasada Rusiei la Bucureşti, de Televiziunea Română,Arhivele Naţionale şi alte instituţii ale statului,Primăria Constanţa este implicată într-un nou proces aflat pe rolulinstanţelor din Capitală. De data aceasta, primăria este judecatăalături de Serviciul de Informaţii Externe, de MinisterulAdministraţieişi Internelor, de Tribunalul Bucureşti, dar şi de alte primării, dintoată ţara.

Şi de această dată, reclamant este Greb Bejan Gene, preşedinteleComunităţii Moştenitorilor şiProprietarilor Legitimi din România. Dosarul a fost înregistrat perolul Secţiei civile a Curţii de Apel Bucureşti, sub numărul5868/2/2010. Alături de Primăria Constanţa, prin primarul Radu ŞtefanMazăre,pârâţi mai sunt Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, StatulRomân prin Agenţia Domeniilor Statului, Consiliul Naţional pentruStudierea Arhivelor Statului, Statul Român prin GuvernulRomâniei - reprezentat de Prim Ministru, Serviciul de InformaţiiExterne, Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Administraţiei şiInternelor prin ministru Vasile Blaga. Totodată, au mai fost chemate înjudecatămai multe primării şi prefecturi, din toată ţara, dar şi ConsiliulGeneral al Municipiului Bucureşti. Obiectul dosarului este reprezentatde „pretenţii", însă, pe 20 septembrie, magistraţii Curţii de ApelBucureşti au decis că, de fapt, competenţa de soluţionare a cauzei îirevine Tribunalului Bucureşti, situaţie în care procesul se varedeschide la Tribunalul Bucureşti. De menţionat, totodată, că acestanu este singurul litigiu pe care Primăria Constanţa, prin primarul RaduŞtefan Mazăre, îl are cu preşedintele Comunităţii Moştenitorilor şiProprietarilor Legitimi din România, Greb Bejan Gene. Pe rolulTribunalului Bucureşti se află un alt litigiu, care datează din 2007,deschis de acelaşi Gene. Dosarul a fost suspendat la sfârşitul anului2007. În acest litigiu, primăria lui Mazăre este judecată alăturide Ambasada Rusiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului, BisericaOrtodoxă Română, Realitatea TV, Antena 2, B1, Romantica, ArhiveleTribunalelor Militare din Ministerul Justiţiei şi multe altele, printrecarenumeroase Secţii de Poliţie din Capitală. În respectivul proces,alături de Greb Bejan Gene, reclamanţi mai sunt Livia Dumitru, LiviaZlate, Constanţa Paraipan, Vasilica Crişan, Silvia Surpăceanu şi ElenaCrişan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • liana 04 Oct, 2010 11:51 ...pai, mai, galbejitule, o sa te aranjeze mafia rusa.... ce sa-i faci, prea ai furat fara cap...!