Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primar judecat pentru abuz in serviciu

ro

15 Jun, 2010 04:15 2184 Marime text
Primarul din Aliman, Gheorghe Topalu, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice. Alături de el mai sunt judecaţi şi expertul judiciar Gheorghe Dobriţoiu, dar şi secretarul comunei Aliman, Viorel Crăciun.

Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi responsabili de crearea unui prejudiciu de 323.420,22 în dauna comunei Aliman, după ce ar fi dat în concesiune balta Vederoasa, la sfârşitul anului 2005, în baza unei subevaluări flagrante. Până la acest moment, comuna Aliman nu s-a constituit parte civilă în proces, urmând ca în procesul penal să fie citat Consiliul Local Aliman, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la prejudiciul cauzat comunei. Ancheta privind concesionarea bălţii Vederoasa a început după ce la Parchetul de pe lână Judecătoria Medgidia s-a primit o sesizare în legătură cu exploatarea bălţii Baciu, în paguba Comunei Rasova. După circa doi ani de la sesizarea Parchetului, procurorii au constatat că există nereguli şi cu privire la balta Vederoasa, aflată în apropierea bălţii Baciu, astfel că au deschis o anchetă şi în acest caz. În cele din urmă, pe 9 octombrie 2009, s-a început urmărirea penală faţă de expertul Gheorghe Dobriţoiu, iar pe 3 noiembrie 2009, au fost puşi sub învinuire primarul şi secretarul comunei, Gheorghe Topalu şi Viorel Crăciun. Referitor la raportul de evaluare întocmit de Gheorghe Dobriţoiu cu privire la balta Vederoasa, procurorii spun că „învinuitul-expert, folosind sintagma de «teren din balta cu luciu de apă» stabileşte, în urma unor calcule fără suport real, făcute evident numai în scopul de a crea impresia că raportul său este corect întocmit, că ar fi profitabil comunei şi deci recomandabilă concesionarea bălţii la un preţ ridicol, de circa 32 de lei pe hectar pe an". Raportul întocmit de Dobriţoiu a fost însuşit câteva zile mai târziu de Consiliul Local, iar primarul Topalu întocmeşte în aceeaşi zi un studiu de oportunitate, în care, potrivit rechizitoriului, se recomandă, pe baza raportului lui Dobriţoiu, concesionarea bălţii pentru 49 de ani, la un preţ de 33,79 lei/ha/an. Lucrurile se precipită, se emite hotărârea 33/2005 a CL Aliman, în baza căreia se organizează o licitaţie, „în condiţii ce au dus la final la prejudicierea gravă a intereselor şi patrimoniului comunei", spun anchetatorii. „Învinuiţii Topalu Gheorghe şi Crăciun Viorel au o implicare activă în organizarea licitaţiei, care, aşa cum era de prevăzut, este «câştigată» de o asociaţie sportivă, respectiv «Iepuraşul» Cernavodă", au mai arătat procurorii. Dosarul a fost trimis pe rolul Judecătoriei Medgidia. Nici primarul, nici secretarul comunei Aliman nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii