Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima înfăţişare în dosarul Portul

ro

07 Apr, 2012 01:57 1630 Marime text
Suspecţii deferiţi instanţei în dosarul de mega-corupţie instrumentat de procurorii DNA şi care priveşte sistemul para-legal de vămuire a mărfurilor în porturile constănţene s-au prezentat ieri în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ieri a fost prima înfăţişare în proces, de când dosarul a fost trimis pe rolul instanţei, la începutul acestei săptămâni, sens în care s-a pus în discuţie numai menţinerea măsurii preventive faţă de circa 30 de suspecţi, în frunte cu senatorul Mircea Banias, cu fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu, dar şi cu fostul director portuar Eugen Bogatu. Aceştia au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, alături de alte peste 30 de persoane, sub acuzaţii de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, dar şi luare de mită. Aşa cum menţionam anterior, în cursul şedinţei de ieri s-a discutat numai necesitatea de a se menţine sau nu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe care instanţa a luat-o în urmă cu câteva luni bune faţă de suspecţii din dosar. În timp ce apărarea a argumentat că măsura restrictivă de libertate nu mai este necesară şi nu îşi mai găseşte justificarea, cu atât mai mult cu cât ancheta penală este finalizată, iar dosarul a fost trimis în instanţă, procurorii DNA au cerut menţinerea interdicţiei, pledând pentru necesitatea unei bune desfăşurări a procesului penal, care, în opinia acuzării, ar avea de suferit dacă s-ar revoca interdicţia de a părăsi ţara dispusă faţă de acuzaţi. Până la închiderea ediţiei, însă, completul de judecată nu finalizase deliberările în cauză. Primul termen propriu-zis în dosar a fost programat să se desfăşoare pe data de 25 iunie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii