Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:56 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciul, peste 6.000.000 de euro Constănţeanul săltat ieri de DIICOT, patron de firmă, la cuţite cu Poliţia Rutieră

ro

19 Apr, 2012 01:53 2934 Marime text
cap_3.jpgPe data de 3 martie 2008, într-una dintre cauze, Judecătoria Constanţa a admis plângerea contravenţională formulată de Etcu, anulând procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PCA nr. 1855380, întocmit la data de 3 decembrie 2007 de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Poliţia Rutieră Constanţa

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat, ieri dimineaţă, 15 percheziţii domiciliare în vederea destructurării unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat însăvârşirea de infracţiuni informatice. Anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu de peste 6 milioane de euro. Şase dintre descinderilor de ieri au fost în Bucureşti, trei în municipiul Constanta, mascaţii năvălind şi în Sinaia, Piteşti, Brăila, Craiova, Sibiu şi comuna Fintea, judeţul Dâmboviţa. Potrivit unor surse, constănţeanul Petru Etcu a fost luat pe sus şi dus la sediul DIICOT Ploieşti. Foarte interesant, numele constănţeanului apare într-o societate comercială cu sediul în Valul lui Traian, dar şi în câteva procese cu Serviciul Rutier Constanţa. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii firmei în cauză, însă acest lucru nu a fost posibil, dat fiind că la numărul de contact afişat de Vrajitorul.eu răspunde o persoană care susţine că nu are nicio legătură cu societatea.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată spun că,în perioada octombrie 2010 - aprilie 2012, învinuiţii Alexandru Ghica şi Mihai Valentin Ursu ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat alte 11 persoane. Toţi doreau să obţină beneficii financiare substanţiale prin accesarea fără drept a unor sisteme informatice şi prin încălcarea măsurilor de securitate, conform organelor de anchetă. „Învinuiţii au obţinut, prin intermediul unor aplicaţii informatice puse la dispoziţie de către învinuitul Ene Alin Gabriel, date informatice - ip-uri, user, parolă, ale unor conturi de SIP şi VOIP, pe care le-au utilizat ulterior pentru a apela numere cu suprataxă din străinătate (Marea Britanie, Germania, Spania, Taiwan, Siera Leone etc), obţinând un procent de 10-15% din valoarea apelurilor pe minut. În sarcina unui alt membru al grupării, învinuitul Ene Gabriel, se reţine că a perturbat grav, fără drept, funcţionarea unui site oficial, pe care l-a accesat ilegal, redirecţionând clienţii care accesau site-ul către o aplicaţie pirat şi ulterior către o pagină contrafăcută", se mai arată în cercetarea procurorilor. În perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, Petru Etcu şi Eugen George Ghiţă ar fi postat pe site-uri specializate din Statele Unite ale Americii anunţuri de vânzare a unor autoturisme de lux, solicitând potenţialilor clienţi fie un avans din preţ, fie dateleunor conturi sau carduri bancare. Ieri, la sediul DIICOT Ploieşti, au fost duse 17 persoane în vederea audierii. Nu este de omis faptul că procurorii au colaborat în instrumentarea cauzei cu ofiţerii din cadrul Secret Service şi FBI.

perchezitii_-_haker.jpg

Coincidenţă sau nu

După cum arătam şi mai sus, coincidenţă sau nu, numele constănţeanului Etcu apare într-o societate comercială cu sediul în Valu lui Traian, respectiv Renzo Trans SRL, dar şi în câteva procese cu Serviciul Rutier Constanţa. Firma în cauză a luat fiinţă în martie 2006, fiind fondată de Petru Etcu şi având ca obiect de activitate transporturi rutiere de mărfuri. În 2009, SC Renzo Trans SRL a deschis un punct de lucru în Constanţa, declarându-se obiectul principal de activitate „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor". Menţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii firmei în cauză, însă acest lucru nu a fost posibil, dat fiind că la numărul de contact afişat de Vrajitorul.eu răspunde o persoană care susţine că nu are nicio legătură cu societatea. Potrivit datelor oferite de portalul instanţelor de judecată, Petru Etcu s-a judecat de două ori cu Poliţia Rutieră Constanţa. Pe data de 3 martie 2008, într-una dintre cauze, Judecătoria Constanţa a admis plângerea contravenţională formulată de Etcu, anulând procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PCA nr. 1855380, întocmit la data de 3 decembrie 2007 de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Poliţia Rutieră Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii