Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:41 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciu de aproape trei milioane de euro Cine a fost băgat la arest în dosarul de evaziune fiscală

ro

29 Mar, 2013 00:00 4787 Marime text
Ieri, şase persoane au fost prezentate Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă în dosarul celor 12 percheziţii derulate, în urmă cu două zile, la locuinţele mai multor suspecţi de evaziune fiscală, precum şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Constanţa şi Tulcea. Astfel, în faţa judecătorilor au fost aduse două loturi a câte trei inculpaţi, respectiv: Vasile Gropeneanu, Constantin Uda, Ştefan Guzu şi Aurel Popescu, Andrei Vrânceanu, Vasile Ioniţă. Până la închiderea ediţiei, judecătorii au dispus arestarea pentru 29 de zile a primilor trei inculpaţi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au dispus, la data de 27 martie, reţinerea şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive, pe o durată de 29 de zile, faţă de Vasile Gropeneanu, întrucât în anul 2009 s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar-contabile prin declararea fictivă a sediului social al SC Coralcom Global SRL Constanţa. Mai mult decât atât, spun procurorii, Gropeneanu ar fi contribuit la omisiunea înregistrării veniturilor obişnuite de SC Concret Prest Util SRL Constanţa, cu consecinţa sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, şi a stabilit cu rea-credinţă taxa pe valoarea adăugată cu scopul obţinerii fără drept a sumei de 1.094.416 lei. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au mai sesizat instanţa de judecată în vederea arestării lui Constantin Uda, deoarece în anul 2009 ar determinat-o, cu intenţie, pe martora Talida Badea să completeze, fără vinovăţie penală, cu date nereale mai multe înscrisuri (contracte de închiriere pentru stabilirea unor sedii sociale şi facturi fiscale). Organele de anchetă continuă susţinând că Uda l-ar fi instigat pe Gropeneanu să se sustragă de la efectuarea verificărilor financiar-contabile prin declararea fictivă a sediului social al SC Coralcom Global SRL Constanţa, ca urmare a completării fictive a contractului de închiriere a sediului social. În opinia procurorilor, Uda l-ar fi determinat pe Gropeneanu, prin intermediul învinuitului Vasile Mavrodin, să stabilească cu rea-credinţă taxa pe valoarea adăugată, cu scopul obţinerii fără drept a sumei de 1.094.416 lei. În faţa judecătorilor, pe lângă Gropeneanu şi Uda, a fost dus la arestare preventivă şi Ştefan Guzu. Şi asta deoarece, spun procurorii, în anul 2009 ar fi determinat-o, cu intenţie, pe martora Talida Badea să completeze, fără vinovăţie penală, cu date nereale mai multe înscrisuri (contracte de închiriere pentru stabilirea unor sedii sociale şi facturi fiscale). Guzu l-ar fi instigat şi pe Gropeneanu, mai susţin procurorii, să se sustragă de la efectuarea verificărilor financiar-contabile prin declararea fictivă a sediului social al SC Coralcom Global SRL Constanţa, ca urmare a completării fictive a contractului de închiriere a sediului social. Tot Guzu l-ar fi determinat pe Gropeneanu, prin intermediul învinuitului Mavrodin, să stabilească cu rea-credinţă taxa pe valoarea adăugată, cu scopul obţinerii fără drept a sumei de 1.094.416 lei în numele şi pe seama SC Coralcom Global SRL Constanţa, omiţând înregistrarea în evidenţele contabile a veniturilor realizate din relaţia comercială cu SC Coralcom Global SRL Constanţa, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului.

Lotul doi

În aceeaşi cauză, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au mai dispus, tot la data de 27 martie, reţinerea şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive, pe o durată de 29 de zile, faţă de inculpatul Vasile Ioniţă. „În data de 20 februarie 2009 a procedat la preluarea părţilor sociale ale SC Dilek SRL Constanţa şi ale SC Point Line SRL Constanţa, în ambele situaţii sediile sociale ale persoanelor juridice fiind stabilite în baza unor contracte fictive, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale şi a omis înregistrarea veniturilor în evidenţele contabile ale SC Dilek SRL Constanţa, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului cu suma de 100.743,9 lei, precum şi de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, în sumă de 1.705,620,50 lei, prin omisiunea înregistrării veniturilor în evidenţele contabile ale SC Point Line SRL Constanţa”, potrivit unei informări oficiale a procurorilor. Mai departe, un alt inculpat, Aurel Popescu, a fost dus la arestare deoarece, susţin organele de anchetă, în data de 8 septembrie 2010 ar fi ajutat la cesionarea fictivă a părţilor sociale ale SC Concrete Prest SRL Constanţa, de către inculpatul Guzu, şi la formularea, cu rea-credinţă, de declaraţii inexacte pe baza cărora s-au efectuat menţiuni la Registrul Comerţului cu privire la sediul social al SC Concrete Prest SRL Constanţa, sediu stabilit în baza unui sediu fictiv, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale. Alături de cei mai sus precizaţi se află inculpatul Andrei Vrînceanu. Acesta este acuzat că, la data de 2 iunie 2010, ar fi ajutat la cesionarea fictivă a părţilor sociale ale SC Ducu Pro SRL Constanţa, de către inculpatul Mavrodin, şi la formularea, cu rea-credinţă, de declaraţii inexacte pe baza cărora s-au efectuat menţiuni la Registrul Comerţului cu privire la sediul social al SC Ducu Pro SRL Constanţa, sediu stabilit în baza unui sediu fictiv, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii