Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistului cu palinca nu-i prieste arestul

ro

11 May, 2009 00:21 962 Marime text
Nemulţumit că Tribunalul Constanţa i-a prelungit starea de arest preventiv, agentul Iulian-Iliuţă Nucu, din cadrul Postului de Poliţie Bărăganu, s-a adresat instanţei superioare, cerând eliberarea.
La sfârşitul săptămânii trecute, judecătorii Tribunalului Constanţa au admis solicitarea procurorilor de prelungire a stării de arest preventiv pentru poliţistul Nucu. Potrivit anchetatorilor, agentul i-ar fi solicitat unui individ suma de 2.000 de euro şi cantitatea de 100 de litri de palincă, pentru a interveni pe lângă un superior al său şi a-l determina pe acesta să nu-i facă dosar penal respectivului „sponsor". Bărbatul căruia i s-au cerut banii şi băutura l-a denunţat pe agentul de poliţie. Pe 13 aprilie, Iliuţă Nucu a fost prins în flagrant când primea prima tranşă din mită. Ofiţerii DGA au descoperit sub recamierul din holul locuinţei lui Nucu suma de 3.500 de lei (echivalentul a 800 de euro), iar pe hol se afla o damigeană cu 20 de litri de palincă. Poliţistul a negat faptele. La momentul la care au cerut arestarea sa preventivă, procurorii au arătat că lăsarea lui în libertate reprezintă pericol public pentru societate. „Lăsarea în libertate a unui poliţist care a săvârşit o asemenea faptă creează publicului temerea că infractori periculoşi pot să se sustragă răspunderii penale prin realizarea unor asemenea înţelegeri cu reprezentanţi ai autorităţilor statului şi duce la pierderea încrederii cetăţenilor în autorităţile statului şi activitatea acestora, ceea ce pune în pericol ordinea publică", au conchis procurorii. Curtea de Apel Constanţa va judeca marţi recursul poliţistului împotriva prelungirii stării de arest preventiv.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii