Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:30 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţişti care ucid oameni

ro

07 Oct, 2010 00:00 2461 Marime text
politisti_nicolae_norel_munteanu___.jpgPoliţistul se află, de regulă, în slujba cetăţeanului. Cu lipsurile inerente, de la cele de ordin material (echipament, muniţie, maşini, combustibil) şi până la cele uman (lipsa efectivă a cadrelor), poliţistul este cel care îl apără pe cetăţean şi-i protejează bunurile. Totuşi, există şi excepţii. Când poliţiştii ucid oameni. Mai mult sau mai puţin din culpă. Pedepsele aplicate acestora rămân la latitudinea instanţei. În eventualitatea în care cazurile ajung, vreodată, pe masa judecătorilor.

De pildă, dosarul care îl priveşte pe agentul şef Sorin Cosmeanu, din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, nici acum nu a ajuns în instanţă. Cercetat pentru ucidere din culpă, poliţistul nu a fost încă trimis în judecată după ce, în seara de 18 decembrie 2008, a omorât un biciclist cu maşina. Accidentul s-a petrecut în Portul Constanţa, pe drumul care leagă Poarta 5 de Poarta 6. Aflat în timpul orelor de serviciu, dar în autoturismul personal CT 70 CSC, marca Mercedes, Cosmeanu a acroşat cu maşina un biciclist care circula pe mijlocul drumului. Impactul nu a putut fi evitat, iar victima, Stelică Şoltuz, de 37 de ani, docher în Constanţa, a murit pe loc. La aproape doi ani de la accident, dosarul aşteaptă încă să fie trimis în instanţă. Un alt caz celebru al unui poliţist care a ucis un om, tot într-un accident rutier, este cel al fostului agent din cadrul Secţiei 2, Nicolae Norel Munteanu. Cu o alcoolemie de 2,15, în timpul serviciului, şi cu victima moartă pe loc, omul legii a fost condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare, pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului, dar pedeapsa i-a fost suspendată condiţionat. Cu alte cuvinte, poliţistul nu va executa nicio zi de închisoare. În această situaţie, rămâne de văzut dacă sentinţa primei instanţe va rămâne neschimbată, iar fostul om al legii, care a demisionat în dimineaţa zilei următoare accidentului, va „ispăşi“ în libertate.

A lovit şi a fugit

Tot în libertate este cercetat şi agentul de poliţie Florin Faraon, din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa. În luna mai, acesta a lovit grav un salvamar cu maşina, iar apoi a fugit de la locul accidentului, fiind depistat după câteva ore de la tragedie. Victima, Bogdan Andrei Ion, avea 22 de ani, însă trupul său nu a putut să lupte cu multiplele leziuni suferite în urma impactului. Salvamarul a murit la spital, după câteva zile. La acest moment, dosarul în care Faraon este cercetat pentru ucidere din culpă se află încă pe masa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În lista poliţiştilor care ucid oameni se află la loc de cinste cazul agenţilor Viorel Vitorianu şi Ion Rîmboacă, de la Secţia 2. Potrivit rechizitoriului prin care cei doi au fost deferiţi instanţei, pe 8 august 2005, cei doi au stâlcit în bătaie un om, lovindu-l până ce acesta a intrat în comă. Conform actelor din dosarul penal, Vitorianu l-ar fi lovit pe Viorel Gionea cu pumnul în zona capului, în timp ce colegul său de breaslă i-a aplicat lovituri cu piciorul în zona braţului şi a umărului stâng. Motivul? Se pare că victima nu s-a legitimat şi a avut un comportament agitat, era incoerent şi a negat faptele de furt de care era acuzat. Gionea a ajuns în comă la spital şi a decedat după câteva zile. În actul de constatare medico-legală, se arată că moartea lui Viorel Gionea a fost violentă şi s-a datorat „hemoragiei şi a contuziei meningo-cerebrale, ca urmare a traumatismului cranio-cerebral acut închis cu fractură de boltă şi bază de craniu“. În cele din urmă, dosarul lui Vitorianu şi Rîmboacă a fost trimis în instanţă, însă acuzaţiile ce li s-au adus celor doi au fost doar de purtare abuzivă. După mai mulţi ani pierduţi prin instanţe, poliţiştii Secţiei 2 au fost găsiţi vinovaţi de purtare abuzivă şi condamnaţi la câte şase luni de închisoare. Desigur, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Judecătorii au respins cererea rudelor victimei de schimbare a încadrării juridice a faptei din purtare abuzivă în omor calificat. Verdictul este, în acest moment, definitiv: şase luni cu suspendare pentru o viaţă de om. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • MY MUIUS SA 07 Oct, 2010 09:14 LA PAIDAIMOS CU EI..PUERTA BLANCA SA II PAPE..