Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţist local din Agigea, „cazat" în Arestul IPJ Constanţa

ro

31 Jan, 2012 00:00 1339 Marime text
Poliţistul local din Agigea acuzat de procurorii constănţeni de complicitate la furt a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Decizia le aparţine magistraţilor Tribunalului Constanţa, care au admis recursul procurorilor şi au prelungit durata arestării preventive la 29 de zile.

Pe data de 24 ianuarie, procurorii au sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Gheorghe Daniel Munteanu, Marius Sergiu Munteanu, Ciprian Roşu şi Marius Marian Lazăr. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de furt calificat, iar în colimatorul oamenilor legii se mai află Laurenţiu Popescu şi Bogdan Manolache (poliţist local din Agigea), aceştia din urmă fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii unei complicităţi la infracţiunea de furt calificat. Conform anchetatorilor, la data de 16 - 17 ianuarie, Gheorghe Daniel Munteanu, Marius Sergiu Munteanu, Ciprian Roşu şi Marius Marian Lazăr, prin folosirea unei chei potrivite, au pătruns în magazia situată în incinta Centrului de Plasament Delfinul din comuna Agigea de unde ar fi sustras 50 de calorifere din fontă, în valoare totală de 36.000 de lei. „Inculpaţii Popescu Laurenţiu şi Manolache Bogdan au înlesnit furtul prin aceea că Popescu Laurenţiu a transportat caloriferele cu autovehiculul personal, de la locul faptei, la centrul de colectare fier vechi, iar inculpatul Manolache Bogdan a încredinţat maşina personală celor patru inculpaţi pentru a se deplasa în apropiere locului săvârşirii faptei, ulterior primind o parte din banii rezultaţi din vânzarea celor 50 de calorifere", au conchis procurorii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii