Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţist anchetat din greşeală în dosarul „Mafia de la Rutieră“, despăgubit cu 10.000 de lei

ro

05 Nov, 2014 00:00 2210 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a închis definitiv dosarul în care Edvin Osman, lucrător al Serviciului Rutier Constanţa, a fost cercetat din greşeală în cauza denumită generic „Mafia de la Rutieră“, din 2009.
 
Ieri, judecătorii au decis ca poliţistul să fie despăgubit, sens în care magistraţii au obligat statul român la plata sumei de 10.000 de lei. Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Edvin Osman a fost confundat de procurori cu un coleg ce avea un nume asemănător. Ulterior, magistraţii au susţinut că totul ar fi pornit din cauza unor angajaţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, care ar fi încurcat o serie de documente privitoare la cei doi agenţi de poliţie cu nume asemănătoare. De menţionat că, iniţial, prima instanţă, Judecătoria Constanţa, a obligat statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să-i plătească poliţistului suma de 40.000 de lei, reprezentând daune morale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii