Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română. Acțiuni pentru combaterea criminalității informatice

ro

18 Feb, 2017 16:49 1169 Marime text
Poliția Română a continuat, anul trecut, acțiunile pentru combaterea criminalității informatice. Au fost organizate 279 de acțiuni punctuale, fiind efectuate 756 de percheziții, în urma cărora 900 de persoane au fost cercetate, dintre care 199 au fost reținute, 171 fiind arestate. 30 de grupări infracționale specializate în acest domeniu au fost destructurate.

În ultima perioadă, ameninţările de natură informatică asupra spaţiului cibernetic naţional s-au diversificat, fiind relevate tendinţe evolutive, atât din perspectivă cantitativă, cât şi din punct de vedere al complexităţii tehnice.

Fraudele de Internet s-au menținut, anul trecut, la cote asemănătoare cu cele din anii precedenți, însă au un pronunțat caracter transfrontalier, fapt ce generează dificultăți în investigarea activității infracționale, datorită faptului că implică un volum mare de activități de cooperare internațională.

Astfel, Poliția Română, prin intermediul structurilor de combatere a criminalităţii informatice, a organizat, în cursul anului trecut, 279 de acțiuni, fiind efectuate 756 de percheziții domiciliare.

Au fost destructurate 30 de grupări infracționale organizate, specializate în infracţiuni din domeniul cybercrime.

Polițiștii au înregistrat 3.848 de sesizări penale din acest domeniu, dintre care 505 au fost sesizări din oficiu.

În cadrul activităților, 900 de persoane au fost cercetate, dintre care 199 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni informatice au fost reţinute, 171 arestate, iar 121 de persoane au fost puse sub control judiciar și față de alte 3 a fost dispus controlul judiciar pe cauțiune.

La acţiunile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.  

Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.  

Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea Parchetului competent.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii