Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția în alertă Sute de trenuri controlate. 12 persoane au fost reținute

ro

07 Apr, 2018 13:09 1933 Marime text
În perioada 30 martie – 5 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 356 de stații de cale ferată şi au patrulat în 584 de trenuri de călători.

În urma verificărilor, au fost depistate 6 persoane date în urmărire națională și 6 minori lipsiți de supraveghere care au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament, iar unul dintre aceștia a fost identificat cu semnalare de interes Schengen, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Au fost depistate și 4 persoane care dețineau substanţe halucinogene.

Polițiștii au întocmit 64 de dosare penale, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, agresiuni fizice, tâlhărie, distrugere, braconaj piscicol, pescuit ilegal, fals și uz de fals, precum și infracțiuni la regimul circulației rutiere.

25 de persoane bănuite comiterea de infracțiuni au fost depistate în flagrant delict. În dosarele penale instrumentate, 12 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar față de una s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pentru neregulile depistate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 76.590 de lei și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri și bani, în valoare de aproximativ 166.880 de lei. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii