Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plase de pescuit şi aproximativ 210 kilograme de peşte, confiscate

ro

17 Apr, 2013 00:00 1224 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând şapte persoane care deţineau plase de pescuit tip monofilament şi comercial, în lungime de 817 metri, respectiv transportau cantitatea de 208,5 kilograme de peşte fără documente legale.

Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat în zona de competenţă a SPF Tulcea, SPF Chilia şi SPF Ostrov, unde au identificat şase persoane de sex masculin şi una de sex feminin care pescuiau cu plase de tip monofilament şi comercial, respectiv transportau cu un autoturism o cantitate de peşte fără a îndeplini condiţiile legale.
Asupra celor şase bărbaţi au fost găsite 21 de plase de pescuit, în lungime de 817 metri, precum şi o cantitate de 43,5 kilograme de peşte, pentru care nu au putut prezenta documente justificative.
Persoana de sex feminin, care conducea un autoturism marca Dacia, a fost depistată pe raza localităţii Baia din judeţul Tulcea, transportând 165 de kilograme de peşte fără documente de provenienţă.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele, iar cantitatea de 208,5 kilograme de peşte a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Persoanele în cauză, domiciliate în judeţele Tulcea şi Constanţa, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuit prin orice metode şi mijloace a peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice în perioada de prohibiţie”, „deţinere şi folosire a plaselor de pescuit tip monofilament”, „deţinere sau folosire la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial” şi „transport al peştelui fără documente legale”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii