Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Percheziții în Constanța! DIICOT acuză - trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism

ro

01 Sep, 2021 13:57 3651 Marime text


Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, tentativă la trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. 3 persoane sunt reținute.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada mai-iunie 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse 38 și 41 de ani, ar fi recrutat trei tinere, de 21, 20 și 17 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate (datorată unei educații precare și stării materiale modeste), și le-ar fi adăpostit în imobile de pe raza municipiilor Brașov și Constanța, în scopul exploatării sexuale.
 
De asemenea, la sfârșitul lunii mai a acestui an, bărbatul, de 41 de ani, ar fi determinat una dintre victime la practicarea prostituției, înlesnind această activitate, prin închirierea unei locații în municipiul Constanța, de pe urma căreia ar fi obținut foloase patrimoniale.Totodată, bărbatul ar fi realizat fotografii în ipostaze erotice cu aceasta, materiale destinate postării pe rețelele de socializare.

După efectuarea perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 telefoane mobile, iar 3 persoane au fost conduse la sediu pentru audieri.

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de de cei 3 bărbați, fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. 
Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța. 

UPDATE 

Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a doi dintre cei trei inculpați 

Oficial 

Admite în parte propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, în dosarul de urmărire penală nr. 237/D/P/2021 şi dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile – începând cu data punerii în executare a măsurii preventive, a inculpaţilor:

A) S.E., ... cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: - trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 182 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i art. 77 lit. a) din Codul penal; - tentativă la trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 217 din Codul penal și art. 210 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în referire la art. 182 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal; - proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin. 1 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i art. 77 lit. a) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal;

B) H.E., ...cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: - trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 182 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 41 alin. 1 din Codul penal și art. 77 lit. a) din Codul penal; - tentativă la trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 217 din Codul penal și art. 210 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în referire la art. 182 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal și art. 77 lit. a) din Codul penal; - trafic de minori, faptă prevăzută de art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul penal combinat cu art. 210 alin. 1 lit. b) din Codul penal raportat la art. 182 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 41 alin. 1 din Codul penal și art. 77 lit. a) din Codul penal; - proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin. 1 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 41 alin. 1 din Codul penal și art. 77 lit. a) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal. I.2. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii S.E. și H.E.
 
Respinge, ca nefondată, propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, în dosarul de urmărire penală nr. 237/D/P/2021, privind luarea măsurii arestului preventiv față de inculpatul P.I., 

În temeiul art. 227 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 215 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul P.I., pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01.09.2021, până la data de 30.10.2021 (inclusiv).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii