Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:46 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedeapsă redusă pentru Adrian Stan, primarul din Techirghiol (rechizitoriu)

ro

21 Jan, 2016 00:00 1932 Marime text


Judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, a redeschis, ieri, dosarul în care fostului primar din Techirghiol, Adrian Stan, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Stan este suspectat că, pe data de 13 octombrie 2015, ar fi pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 de lei, respectiv 64.000 de lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 de lei și respectiv 1.600.000 de lei, care urmau să fie emise de societatea denunţătorului în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol.
 
La data de 23 octombrie, Stan ar fi primit de la aceeași persoană suma de 40.000 de lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante.
 
Ieri, Adrian Stan a fost de acord cu aplicarea procedurii simplificate, astfel că el va beneficia de reducerea pedepsei.

Rechizitoriu - Adrian Stan, primarul suspendat de la Techirghiol, 40.000 de lei într-un plic pus în ziar (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii