Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru inculpaţi Procurorii Anticorupţie au închis dosarul foştilor şefi ai Universităţii Ovidius

ro

14 Sep, 2013 00:00 2705 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, ieri, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Tiberius Dănuț Epure, fostul rector al Universităţii Ovidius din Constanţa la data faptelor. Acesta este acuzat de două infracţiuni de luare de mită şi de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Gabriela Stanciu, prorector al Universităţii Ovidius, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi infracţiunea de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Alături de Epure şi de Stanciu, DNA a mai decis trimiterea în judecată şi a lui Stere Tala, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită şi Lucica Toader acuzată de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „în perioada 27 iunie 2013 - 11 iulie 2013, inculpatul Epure Tiberius - Dănuț, în calitate de rector al Universităţii Ovidius din Constanţa, prin intermediul inculpatului Tala Stere, a pretins de la o persoană suma de 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziţie, cu anticipaţie, subiectele la disciplinele de concurs la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie, astfel încât o candidată să fie admisă în mod fraudulos la această facultate”. „La data de 13 iulie 2013, după ce a primit suma de 4.000 de euro, inculpatul a remis persoanei de la care a primit banii mai multe pagini care conţineau câte 250 de întrebări pentru disciplinele de concurs biologie şi chimie, inclusiv răspunsurile aferente. Ulterior, la data de 22 iulie 2013, Epure Tiberius Dănuț i-a indicat aceleiaşi persoane subiectele stabilite pentru examen, precizându-i că persoana participantă la concurs trebuie să înveţe numărul întrebării şi literele aferente răspunsurilor corecte.
În demersul său de pretindere şi primire a sumei de 4.000 de euro, Epure Tiberius-Dănuț a fost sprijinit de inculpatul Tala Stere, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani.
De asemenea, la data de 18 iulie 2013, inculpatul Epure Tiberius-Dănuț a pretins de la o persoană suma de 5.000 de euro pentru a facilita admiterea unei candidate la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa”, conform DNA. Organele de anchetă susţin că, „în cursul lunii iulie 2012, inculpata Stanciu Gabriela, în calitate de prorector al Universităţii Ovidius din Constanţa, a primit de la inculpata Toader Lucica suma de 1.500 de euro cu titlu de mită pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a facilita admiterea fiicei inculpatei Toader Lucica la Facultatea de Farmacie din cadrul aceleiaşi universităţi”. „În cursul aceleiaşi luni, Stanciu Gabriela i-a pus la dispoziţie inculpatei Toader Lucica câte 50 de subiecte, inclusiv răspunsurile corecte, subiecte selectate pentru disciplinele de examen biologie şi chimie.
În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor şi răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa”, au mai adăugat procurorii. La data de 30 iulie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a lui Epure şi a lui Tala pe un termen de 29 de zile. La data de 6 august, faţă de Stere Tala, Curtea de Apel Bucureşti a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile.
Faţă de Gabriela Stanciu, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile şi au instituit obligarea acesteia de a nu exercita funcţia de prorector al Universităţii Ovidius din Constanţa.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aparţinând lui Epure şi lui Stanciu.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Ilfov.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii