Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:28 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părintele Arsenie Papacioc Nouă ani de la plecarea sa la cele veșnice

ro

19 Jul, 2020 04:01 2574 Marime text
  • Marele duhovnic ortodox român s-a născut la 15 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița.

Părintele Arsenie Papacioc s-a stins din viață în 19 iulie 2011, la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol, în obștea monahală căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani,

Marele duhovnic ortodox român s-a născut la 15 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița, fiind al șaptelea copil al părinților Vasile și Stanca.

Numele civil al lui Arsenie a fost Anghel.

În 1932 a absolvit Școala de Arte și Meserii din București.

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim, din București, în anul 1950.

A devenit ieromonah pe seama Mănăstirii Slatina, la 26 septembrie, în același an.

După ce în vara anului 1958 a fost arestat de autoritățile comuniste, pentru apartenență la „Rugul aprins”, a trecut prin mai multe închisori: Brașov, Jilava și Aiud.

A fost grațiat în anul 1964, după interminabile anchete și torturi, alături de ceilalți deținuți rămași în viață de la închisoarea Aiud.

După ieșirea din închisoare a fost numit preot în Ardeal, iar o perioadă a fost stareț la Mănăstirea Cozia.

Din anul 1976 a făcut parte din obștea Mănăstirii „Sfânta Maria” de la TechirghiolA trecut la Domnul, în ziua de 19 iulie, și a fost înhumat în curtea mănăstirii, în apropierea fântânii Sfântului Pantelimon.

Avea 96 de ani.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii