Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

8 ani de la tragedia navei Costa Concordia. Morţi, dispăruţi şi răniţi. Pe navă erau circa 60 de români. 3 din judeţul Constanţa

ro

13 Jan, 2020 06:53 3492 Marime text
Astăzi se împlinesc opt ani de la naufragiul pachepotului italian Costa Concordia, operată de Costa Cruises, o filială a companiei britanico-americană Carnival Corporation & plc.

Nava s-a ciocnit de o stâncă în apropierea insulei italiene Giglio din Marea Mediterană, iar în urma coliziunii bordajul s-a sfâşiat pe o lungime de 70 metri.
Imediat, vasul a fost inundat cu apă și s-a înclinat până la un unghi de 65 grade, devenind nemanevrabilă.
 
Majoritatea celor peste 4.200 de persoane la bord s-au putut salva, dar totuși accidentul s-a soldat și cu 15 morți și 20 de dispăruți, constatați imediat după eșuare.

În final, bilanțul a fost de 32 de morți şi zeci de răniţi. 

Operația de ranfluare a epavei, cu o lungime de 290 m, s-a încheiat în iulie 2014, după care aceasta a fost remorcată în portul Genova. 

Trebuie precizat că nava de croazieră a făcut, de-a lungul timpului, mai multe escale în Portul Constanţa.

În momentul naufragiului, la bord se aflau circa 60 de români, pasageri şi angajaţi, printre care, trei din din Constanţa: şefa de spital , un băiat, profesor de sport, şi o tânără de la îmbarcari.

Din fericire niciun român nu şi-a pierdut atunci viaţa.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii