Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:31 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Omul anului” în Ministerul Apărării Naţionale Comandorul Tiberiu Liviu Chodan a preluat comanda Flotei (galerie foto)

ro

15 Jan, 2014 00:00 5550 Marime text
Contraamiralul Alexandru Mîrşu, actualul şef al Statului Major al Forţelor Navale, a predat comanda Flotei comandorului Tiberiu Liviu Chodan. Ceremonialul a avut loc ieri, pe dana militară a Portului Constanţa, în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, dar şi a prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola.
 
În cadrul evenimentului s-a precizat că anul acesta ar putea fi demarat procesul de reabilitare/modernizare atât a fregatelor, cât şi a submarinului Delfinul. La rândul său, Tiberiu Liviu Chodan a declarat: „Avem în vedere pregătirea personalului în condiţii cât mai bune. Vrem să găsim modalităţile optime pentru a ne îndeplini misiunile cât mai bune. Am îndeplinit toate misiunile primite. Urmează o evaluare a personalului, cât şi a navelor. Este important să păstrăm neştirbite tradiţiile moştenite”. Tiberiu Liviu Chodan s-a născut la data de 14 februarie 1959, în localitatea Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava. Începând cu anul 1978 a urma cursurile Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, iar în anul 1986 a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” - Facultatea de Navigaţie. Tiberiu Liviu Chodan a fost comandant de unitate de luptă observare transmisiuni şi radiotehnică, comandant de vedetă torpiloare şi comandant de secţie vedete torpiloare. În perioada 1994 - 2000, a fost şef de stat major al Divizionului 81 Vedete Torpiloare. A fost şef al Biroului Cercetare la Comandamentul 9 Operaţional Întrunit „Dobrogea”, şef de stat major la Baza de Instrucţie Navală şi şef de stat major la Centrul de Instrucţie al Forţelor Navale. În anul 2006, Tiberiu Liviu Chodan a fost comandant al Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale, iar din 2012 şi până în prezent a îndeplinit funcţia de comandant al Componenţei Operaţionale Navale a statului Major al Forţelor Navale. Pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei militare, Tiberiu Liviu Chodan a fost distins cu semnele onorifice „În Serviciul Patriei”, emblema de merit „În serviciului Armatei Române” clasa a II-a şi emblema de Onoare a Forţelor Navale. În 2010 a primit distincţia „Omul anului” în Ministerul Apărării Naţionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii