Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Om al legii şi consilier local, trimişi la judecată de DNA Tribunalul a respins cererea poliţistului de la Investigarea Fraudelor

ro

14 Aug, 2013 00:00 1788 Marime text
Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de Dan Frumuşelu, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigare a Fraudelor, prin intermediul căreia cerea încuviinţarea părăsirii localităţii de domiciliu, pe durată limitată.

Poliţistul este acuzat de procurorii Anticorupţie de două infracţiuni de luare de mită şi de două infracţiuni de şantaj. El este judecat alături de consilierul local din Agigea Emil Gheordunescu, administrator şi asociat unic al SC Agigea Expres SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi două infracţiuni de şantaj. Cei doi au fost arestaţi de Tribunalul Constanţa, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data de 23 decembrie 2012. Pe data de 13 iunie, Curtea de Apel Constanţa a dispus, prin intermediul unei decizii definitive, înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Gheordunescu cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea Agigea. Pe data de 2 august, tot magistraţii Curţii de Apel Constanţa a decis înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Frumuşelu Dan cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii