Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial, despre retragerea lui Trandafir şi a lui Felescu din United Shipping and Chartering

ro

29 Jan, 2015 00:00 3505 Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicată întreaga procedură prin intermediul căreia afaceriştii Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu şi-au dat demisiile din SC United Shipping and Chartering SA.
 
Acţiunile deţinute au fost vândute către societatea Nidera BV, cu sediul social în Rotterdam, Olanda. În contextul celor mai sus precizate, conform Monitorului Oficial, au fost numite să ia toate măsurile în legătură cu semnarea şi înregistrarea la Registrul Comerţului şi la orice alte autorităţi a documentelor următoarele persoane: Mircea Bunea, din Bucureşti, născut la data de 8 decembrie 1958, Ruxandra Valentina Florescu, din Bucureşti, născută pe 31 decembrie 1983, Gaston Adejandro Figarrota, cetăţean italian, născut la data de 25 noiembrie 1975, şi Ştefan Ionuţ Buda, din Bucureşti, născut pe 10 decembrie 1989. Altfel spus, Nidera a preluat de la Trandafir şi Felescu terminalul de export de cereale United Shipping, de 250.000 de tone, din Portul Constanţa. Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Mihai Felescu a fost cercetat de DNA într-un dosar alături de primarul Constanţei, Radu Mazăre, în timp ce numele lui Cătălin Trandafir a apărut în celebrul dosar „Prostituate de lux pentru politicieni“.
 
Citeşte şi
 Au avut sechestru pe părţile sociale
Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu au dat o afacere din Portul Constanţa unui investitor chinez 


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii